COLABORATORI

joi, 24 ianuarie 2019

FATA CEA BUNĂ de MARY KUBICA. recenzie

Am primit acest thriller în dar de la prietena mea de la Porția de citit (click pentru recenzia ei). Eram sigură că este o carte foarte bună, eram sigură că îmi va plăcea. Niciodată nu mi-a dăruit ceva care să nu îmi placă. Cu toate acestea, Fata cea bună, a zăbovit puțin în biblioteca mea. Acum că am citit-o, vă sfătuiesc să nu faceți ca mine și să o citiți cât de repede. Poate nu este o carte de nota 10, dar 9, îi dau lejer.




Fata cea bună - un thriller intens și captivant




Fata cea bună este un thriller intens. Chiar dacă încă din primele capitole am aflat că fata răpită s-a întors întreagă acasă (din punct de vedere fizic), autoarea a reușit să îmi capteze toată atenția și m-a făcut să îmi doresc să aflu prin ce a trecut Mia și ce soartă a avut răpitorul ei. Acum că v-am băgat puțin în ceață, să vă spun câte ceva despre carte:

Mia este fiica unui judecător influent, dar care nu avea o relație prea apropiată cu familia. Pe când sora ei nu ieșa din cuvântul tatălui și devenea copia lui, Mia se revolta. Mia dorea să își aleagă singură drumul în viață, Mia nu dorea să fie o ignorantă. Când aceasta dispare, singura care și-a făcut cu adevărat griji, a fost Eve- mama ei. Aceasta a insistat să cheme poliția, fiind sigură că ceva rău i s-a întâmplat. Tatăl și sora ei, erau siguri că Mia a plecat de bună voie și că avea să apară curând, doar nu era prima dată când o făcea. De asemenea, Eve a fost singura din familie care a continuat să facă cercetări și după apariția Miei acasă.



Fata cea bună - „În familiile perfecte, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.” 




Capitolele sunt împărțite: înainte și după întoarcerea Miei acasă. Povestea este spusă de Eve, Gabe (detectivul) și Colin (răpitorul).
Capitolele prezentate din perspectiva mamei, ne ajută să o cunoaștem pe Mia de dinaintea răpirii, viața lor de familie, dar și pe Chloe. Cine era Chloe? Era Mia de după răpire. După ce s-a întors acasă, Mia suferea de amnezie și susținea că numele ei este Chloe. Cum a ajuns în situația asta? Ei bine, aceasta a fost una din întrebările care m-au ținut lipită de carte până la ultima pagină.

Capitolele spuse din perspectiva lui Gabe, ne-au ajutat să urmărim ancheta, atât înaintea întoarcerii Miei acasă, cât și după întoarcerea ei. De asemenea, așa am reușit să îl cunoaștem și pe detectiv. Gabe a fost personajul meu preferat din carte. Un om bun și un polițist dedicat. 

Când am dat peste primul capitol spus de Colin,am rămas puțin uimită, dar și încântată. Îmi place tare mult să aflu ce gândește un astfel de psihopat. În cazul acesta, am aflat că răpitorul a fost angajat de altcineva să o răpească pe Mia și că în ultimul moment s-a răzgândit si a preferat să o țină pe fată pentru el. Ce l-a făcut pe Colin să se răzgândească? Ce își dorea, în cele din urmă, de la Mia și dacă va reuși să își ducă planul până la capăt, vă las pe voi să aflați! 

Recomand cu încredere acest thriller!

13 comentarii:

  1. Ce ma bucur ca ti-a placut! :D Te asteptai la final?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am bănuit spre final după ce m+a "ajutat" o prietenă din greșeală 😂

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Ce om e și prietena asta!🙄🙄😂😂

      Ștergere
    4. Imi place mult recenzia. Mai am puțin și termin și eu cartea, abia aștept să aflu finalul. Imi place mult cartea!

      Ștergere
  2. Am auzit de carte, dar până acum nu eram sigură dacă vreau să o citesc. M-ai tentat acum. Felicitări pentru recenzie! 💖

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru recomandare! Citesc rar thriller, ce e drept.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)