COLABORATORI

vineri, 3 noiembrie 2017

NU TE ÎMPIEDICA DE MINE, TE IMPLOR! de GEORGIANA VÂJU recenzie





Recunosc ca am am avut ceva  prejudecăți în privința acestei cărți. Deși sunt conștientă că o carte poate, în același timp, să placă cuiva și altcuiva să displacă total, tot am luat în seamă părerile negative auzite despre ea. Bineînțeles că am văzut și păreri pozitive, doar e plin net-ul de recenzii bune, dar știți cu toții că ce e bun se uită repede și ce e mai puțin ok, ramane într-un colțișor al minții. 
Da... să-mi fie rușine! Promit să încerc să  nu mai privesc nimic prin filtrul altuia. 

Știu că multă lume s-a plâns că este o carte statică, că nu are prea multă acțiune, dar eu nu mă pot plânge de lucrul acesta... cred că am fost prea ocupată să intru în mintea Annei, să îi înțeleg suferința,  când nici ea nu o înțelegea total. Sau poate, faptul că mă interesează mult modul în care reacționează lumea în diferite situații, m-a facut să mă concentrez pe ceea ce conta, pe trăirile unei persoane ce, după părerea mea, duce orice sentiment la extreme... ori nu-i pasă, ori exploatează trăirea respectivă mult prea intens. Poate greșesc, dar eu așa am perceput-o pe Anna  și mi-am dat toată silința să o înțeleg, ba m-am străduit să nu întrerup prea mult lectura,  nu cumva să uit sau să sar peste un detaliu important. 

Anna nu se mai recunoaște, este conștientă că este în pragul unei depresii și ia hotărârea să se interneze într-un sanatoriu. Încă de când ajunge acolo, își dă seama că se poate simți bine, că se poate relaxa și poate avea parte de liniștea de care avea atâta nevoie. 
Tot în prima zi îl cunoaște și pe medicul ei, Iv. Între cei doi există o conexiune și Anna e încrezătoare că o va putea ajuta. 
Mi-au plăcut foarte mult ședințele lor, acolo Anna trebuia să vorbească despre viața ei, despre motivul ce a adus-o acolo. Dar, Iv observă destul de repede că Anna își schimbă atitudinea când discuția ajunge într-un anumit punct,  când ajunge la EL- un bărbat din viața Annei. 
Cine este acest bărbat și ce a facut-o pe Anna sa ia decizia de a se interna acolo? Va reuși Anna să treacă peste toată durerea ei? Dar Iv... o va înțelege? 

Mi-ar fi plăcut ca Iv să nu cedeze atât de ușor. Știu că Anna este fermecătoare și  "iubibilă", dar am impresia că în viața reală nu s-ar fi întâmplat așa, cel puțin nu într-un timp atât de scurt. Presupun că este doar părerea mea, știu că Iv are multe "fane".

Toate acestea fiind spuse, mă alătur și eu persoanelor ce așteaptă următorul volum! 

8 comentarii:

  1. La Gaudeamus apare. Nu avem mult de aşteptat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru recenzie! Mă gândeam că îți va plăcea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mine mă atrage foarte tare subiectul, încă nu am citit-o. Încerc să nu citesc prea multe recenzii până nu îmi formez eu o părere despre o carte :) Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt curioasa sa citesc cartea. Dim impresiile tale pare o carte buna.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi se pare interesant subiectul, zona aceasta psihologica nu este la indemana oricui si m-ai facut si pe mine curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am citit cartea, dar cum ai spus şi tu, sunt multe păreri despre ea. Voiam să o iau la Gaudeamus dar cum nu mai pot ajunge, o să o cumpăr de Black Friday. Felicitări pentru recenzie❤

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)