VIAȚA E UȘOARĂ, NU-ȚI FACE GRIJI de AGNES MARTIN LUGAND

Cu riscul de a mă repeta, vă spun că pur și simplu nu m-am putut opri după ce am citit primul volum (recenzia aici). Nevoia de a mă asigura că Diane, Edward și cei din jurul lor, sunt bine, că necazurile chiar pot fi lăsate în urmă, că soarele răsare și acolo unde, aparent, nu își are locul, a pus stăpânire pe mine. Nu mă așteptam să îmi placă așa de mult și sunt conștientă că nu foarte curând mă voi mai atașa atât de tare de personajele unei cărți. Recunosc că în fiecare carte citită mă atașez de un personaj și după ce o citesc, încerc să mă gândesc la viitorul său, dar, de data aceasta, m-am atașat de întreaga familie extinsă a Dianei și mai că aș face o petiție ca autoarea să mai scrie o continuare. :)))))) Bine, nu o să fac asta, dar trebuia să împărtășesc cu voi acest gând ce a încolțit în mintea mea atunci când am terminat cartea.

În VIAȚA E UȘOARĂ, NU-ȚI FACE GRIJI, Diane își revine încet și sigur. A pus cafeneaua pe picioare și a reușit să devină proprietar unic, chiar dacă acest lucru a produs o ruptură între ea și părinții ei. A acceptat propunerea lui Felix de a-i aranja întâlniri și, din păcate, se întorcea dezamăgită de fiecare dată. Se gândea des la Irlanda și la familia creată acolo. Abby- proprietara casei unde a locuit- și Edward- vecinul ei, erau primii în gândurile ei. 

Curând, lucrurile mergeau tot mai bine și Oliver apare în peisaj. Era total opusul lui Edward, era calm, liniștit și așezat. Era tot ce își dorea Diane de la o nouă relație. Cei doi au început șă se vadă tot mai des și acesta a înțeles decizia Dianei de nu a mai avea copii vreodată. Pur și simplu îi aduceau aminte de Clara și durerea era prea mare ca să o poată suporta. Era tipul perfect și ea avea să profite de acest lucru!

Dar soarta nu ne întreabă pe cine vrem sau dacă suntem cu adevărat hotărâți. Soarta îți scoate în față problema și te pune să te lupți cu ea și cu tine însuți. Edward apare din nou în viața ei. Același Edward, aceleași sentimente ce se luptă să iasă la suprafață, plus câteva vești rele din Irlanda, îi scutură fragilul echilibru abia dobândit.

În acest volum, Diane, mi s-a părut egoistă uneori, dar la câte a îndurat, parcă avea acest drept și nu am reușit să mă supăr pe ea. Știu că rolul lui Felix trebuia să fie altul, dar pe mine nu m-a atins cu farmecul lui, mi-ar fi plăcut să fie altfel construit.

Recomand aceste două cărticele și, de asemenea, vă propun să ascultați melodia ce e pe repeat  la mine, de când am terminat primul volum: