DRAGOSTE ȘI MĂTASE ALBĂ de CORINA CÎNDEA recenzie


Tocmai ce am descoperit rețeta relaxării complete: se ia o zi însorită și liniștită, o înghețată delicioasă și o carte bună. Semnată de Corina Cîndea, evident.
Am citit toate cărțile autoarei Corina Cîndea în afară de seria Salem. Situația s-a schimbat când am primit, luna trecută, un colet surpriză de la autoare și profit de ocazia aceasta să îi mulțumesc din nou!



seria salem de corina cindea





Dragoste și mătase albă - primul volum al seriei Salem



Dragoste și mătase albă este primul volum al seriei Salem scrisă de Corina Cîndea. Mie mi-a plăcut foarte mult și abia aștept să le citesc și pe următoarele.

Volumul se anunță incendiar, încă din primele pagini, când facem cunoștință cu trei tineri fermecători. Logan, Declan și Quinn se mută în Salem datorită serviciului, dar nu au o intrare prea reușită deoarece au un mic accident de mașină. Tot răul spre bine, căci cele trei fete din cealaltă mașină avariată sunt extrem de atrăgătoare, dar și foarte înțepate.

Între Logan și Faith există încă de la început o atracție puternică, deși niciunul nu își dorește acest lucru. Faith a fost de curând dezamăgită, iar Logan știe că imediat ce își termină treaba, va pleca din Salem și că nu are dreptul nici măcar să viseze la o viață normală, la un loc pe care să îl poată numi acasă. Faptul că sunt vecini nu îi ajută deloc să păstreze distanța, iar sentimentele ce îi învăluie le schimbă orice idee aveau despre iubire. Atracția dintre ei este atât de puternică, încât cei doi se trezesc într-o poveste de iubire cum nu au trăit niciodată până atunci.


Dragoste și mătase albă - o carte pasională



Deși la prima vedere Logan pare un bărbat relaxat, pasionat de ceea ce face și lipsit de griji, lucrurile nu se dovedesc a fi chiar așa de simple. Din cauza unei greșeli făcute în tinerețe, Logan este legat de un contract care l-a ajutat să trăiască în libertate până acum, dar care acum îl împiedică trăiască așa cum își dorește. Conștient de problemele pe care le are, hotărăște să fie sincer cu Faith riscând ca povestea lor de iubire să se încheie chiar înainte de a începe cu adevărat.


La fel ca și în celelalte cărți ale autoarei, umorul a fost prezent. Replicile amuzante s-au găsit la tot pasul și zâmbetul nu m-a părăsit pe toată durata lecturii.

Dragoste și mătase albă este despre decizii proaste, inimi frânte, gelozie, pasiune și mai ales... iubire.

Cartea se găsește pe site-ul editurii Hathor, mai exact aici! Eu v-o recomand cu încredere și vă doresc lectură plăcută!


Etichete: , , ,