CRUCEA LUI MORRIGAN de NORA ROBERTS recenzie

Am primit Trilogia Cercului de la o prietenă dragă, acum ceva timp. De ce am amânat să o citesc, nu știu, dar pot să vă spun că mi-am făcut curaj și îmi place foarte mult.

Am reușit să citesc primul volum din Trilogia Cercului în luna Martie. Cruce
a lui Morrigan s-a dovedit a fi un volum captivant, cu multă acțiune, cu prietenii, legături de familie și iubire... exact cum ne-a obișnuit Nora Roberts. E primul volum fantasy scris de Nora Roberts pe care eu l-am citit și sunt foarte încântată.




Despre Crucea lui Morrigan


Zeița Morrigan are nevoie de tot ajutorul pentru a opri forțele malefice. Ea apelează la magicianul Hoyt. Acesta trebuie să își caute fratele ce a fost transformat în vampir, și să îl convingă să lupte. Lor și se vor mai alătura și alții cu același scop. Hoyt a fost nevoit să își părăsească familia și să depășească granța impusă de timp pentru a-și găsi fratele si pe ceilalți luptători.
Vrăjitoarea Glenna li s-a alăturat, iar între cei doi s-a aprins o scânteie.

Ei au călătorit până la casa familiei celor doi frați, care acum îi aparțina lui Cian - fratele vampir. Acolo li s-au alăturat alte trei persoane și împreună trebuiau să formeze armata necesară pentru a înfrunta răul.

Cian, vampir fiind, se ocupa de instruirea lor. Cei șase luptători trebuiau să învețe să se apere și să ucidă vampirii.

Între cei doi frați erau resentimente. Vina și supărarea le măcina sufletul. Oare vor reuși să treacă peste ele și să lupte împreună? Vor reuși cei șase să devină o armată unită și puternică?

Am îndrăgit fiecare membru al echipei, fiecare e unic, fiecare are o putere deosebită și indispensabilă pentru a se putea bucura de victorie. Cu toții sunt firi diferite și puternice, fiecare este un pion important în lupta împotriva răului.

Recomand Crucea lui Morrigan de Nora Roberts și curând vă voi vorbi despre următorul volum din Trilogia Cercului.




Etichete: , , , ,