Dolores Claiborne de Stephen King. Recenzie


Când m-am hotărât că este momentul să mai citesc încă o carte de a lui Stephen King, am intrat pe Libris și m-am uitat douăzeci de minute la minunatele lui cărți. De ce zic „minunate” dacă încă nu le-am citit? Pentru că arată foarte bine și toate au o descriere atrăgătoare. Nu mă puteam hotărî pe care să o iau acasă luna aceasta. Până la urmă m-am decis asupra cărții DOLORES CLAIBORNE și nu am regretat nicio secundă.

thriller



Stephen King


Prima carte semnată de Stephen King pe care am citit-o, a fost Misery. Această carte a fost total diferită de Dolores Claiborne. La un moment dat m-am oprit din citit și m-am gândit cât de diferit sunt scrise - lucru ce mă face să îmi doresc să mai citesc și alte cărți semnate de Stephen King. Deși mi-a plăcut foarte mult și Misery, Dolores Claiborne are un loc special în lista cărților citite de mine în 2018.




Dolores Claiborne - un personaj interesant


Dolores Claiborne este o doamnă în vârstă, simpatică,  ce tocmai a declarat, la șaizeci și șase de ani, că și-a omort soțul cu mulți ani în urmă. O criminală - simpatică să fie? Cu King nimic nu e sigur, mi-am zis, e posibil să fie doar criminală...
Dolores lucra încă din tinerețe pentru Vera. Ea avea grijă de casă și de stăpâna ei. Dar acum Vera a murit și Dolores Claiborne este suspectă. Aceasta susține că singura viață pe care a luat-o a fost a soțului ei și avea de gând să îi convingă pe polițiști cu povestea ei.



Dolores Claiborne -  un thriller captivant


Dolores Claiborne avea trei copii împreună cu soțul ei. Selena, Jack și Pete au devenit motivul pentru care ea trăia și pentru care se lupta cu viața mizerabilă pe care o avea. Soțul ei nu era cu nimic mai rău sau mai bun decât majoritatea bărbaților de pe insulă, cel puțin asta credea Dolores atunci când s-a căsătorit. Ea a început să lucreze pentru Vera din nevoia de a câștiga bani și, în mod surprinzător, a reușit să îi facă pe plac femeii ce se comporta ca un tiran cu toată lumea.  

Dolores Claiborne era o femeie puternică, muncitoare. O femeie ce nu se ferea de nimic și care era în stare să lupte cu oricine pentru siguranța copiilor ei.
Deși soțul ei o lovise în trecut și o jignea frecvent, nu s-a gândit niciodată la modul serios să îl ucidă... până când chiar a făcut-o.

Stephen King a reușit să mă facă să mă întreb cum pot simpatiza un criminal sau, mai exact, de ce o compătimesc pe Dolores Claiborne în loc să o urăsc? De ce o admir în loc să mă îngrozesc? Cât de important e motivul pentru care femeia a recurs la acea faptă groaznică?


Dolores Claiborne de Stephen King este unul dintre cele mai captivante thrillere pe care le-am citit. Deși scrisul este destul de mic și capitolele nu există, am citit cartea surprinzător de ușor. Sunt sigură că e meritul poveștii interesante și a personajului ce a relatat-o, Dolores Claiborne.

Dacă ați citit cartea, spuneți-mi în comentarii părerea voastră, dacă nu ați citit-o dar apreciați thrillerele bune, v-o recomand!


Etichete: , ,