Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty * recenzie *

Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty, începe ca o bârfă bună. Cunoaștem câte puțin din viața celor trei femei ce sunt în centrul atenției pe parcursul cărții. Aruncăm câte un ochi în viața lor de familie, suficient cât să devenim curioși să să ne dorim să aflăm mai multe despre ei. Același efect l-au avut, asupra mea, și frânturile de declarații a celor ce au participat la Concursul de cultură generală. Ba chiar mai mult, declarațiile acelea m-au amuzat copios și m-au ajutat să imi fac o idee despre personalitatea mămicilor.

marile minciuni nevinovate, violenta domestică

Despre Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty


Deși începutul ne facem să credem că personajele noastre nu au prea mari griji, că trăiesc pentru bârfele și întâmplările din curtea școlii, pe parcursul cărții avem ocazia să le invadăm intimitatea, să le aflăm problemele și secretele mascate cu atât de multă pricepere. La început mi s-a părut o carte simplă, puțin amuzantă. Am asociat-o din primele pagini cu serialul Neveste Disperate. Dar, autoarea nu a lăsat lucrurile așa, a abordat subiecte greu de digerat și le-a prezentat într-un mod diferit.

Principala temă a cărții este violența. Apare violența domestică, violeța psihică, violența în mediul școlar. Apare intimidarea, hărțuirea și constrângerea, apare frica de a-ți reclama agresorul. Nu cred că am mai citit până acum o carte care să pună atât accent pe violeță. Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty va rămâne o carte specială pentru mine.


Mame, soții, prietene... femei


Madeline este o femeie cochetă de patruzeci de ani. Are o fiică de paisprezece ani din prima căsătorie, iar cu actualul soț mai are un băițel și o fetiță. Fostul ei soț s-a recăsătorit și își duce fetița la aceeași școală pe care o frecventează și copiii ei, lucru care îi aduce neplăceri.

Celeste este  o prietenă foarte bună de a lui Madeline. Aceasta este de o frumusețe care atrage orice privire. Are băieți gemeni și un soț extrem de bogat și carismatic. Celeste este invidiată de majoritatea femeilor, dar ea încearcă nu iasă foarte mult în evidență, să nu lase nimănui senzația că se laudă sau că se crede superioară. De cele mai multe ori, Celeste este în lumea ei, mereu distrasă de ceva ce doar ea știe.

Jane este o mamă singură de douzeci și patru de ani. Ea face tot posibilul să îi ofere copilului ei, Ziggy, tot ce are nevoie. Acum, speră să fie ultima dată când se mută și Peninsula să devină casa lor.
Jane le cunoaște pe celelalte două femei atunci când Madeline își sucește glezna și are nevoie de ajutor. Jane nu s-a mai împrietenit de ceva timp cu alte femei, dar de aceste două se simte apropiată.

Jane nu apucă se se acomodeze prea bine și deja apar problemele. Una dintre fetițe susține că Ziggy a strâns-o de gât. Deși Ziggy susține că el nu a făcut așa ceva, celelalte mămici, în special mama fetiței, nu vor să creadă. Deși pare un incident, lucrurile se agravează. Ziggy este evitat și Jane suferă pentru copilul ei, dar și pentru că are anumite îndoieli și nu poate fi 100% sigură că Ziggy este nevinovat.
Madeline o ia pe Jane sub aripa sa și „războiul” din curtea șolii începe.


Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty  - un must read


Toate cele trei femei mi-au intrat la suflet. Fiecare era specială și deosebită . Fiecare avea probleme de rezolvat și fiecare le aborda în mod diferit. De asemenea, copilașii erau adorabili și am suferit pentru problemuța fiecăruia.

Dacă nu ai citit Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty, te invit să o faci, mie mi-a plăcut foarte mult.

Vezi aici ce cărți scrise de Liane Moriarty am mai citit.

Etichete: , , ,