Pe cât de mult îmi plac sărbătorile de iarnă, pe atât de ocupată sunt în această perioadă... Așadar, mă bazez pe ornamente, colinde și cărți pline de magie, pentru a-mi ține spiritul Crăciunului activ. LUMINA IUBIRII de JAY ASHER și-a făcut foarte bine treaba, m-a bine dispus, m-a făcut să simt fiorul primei iubiri, dar și a Crăciunului, să îmi doresc să simt miros de brad și de prăjiturele, să mă gândesc ce fel de hârtie o să folosesc la împachetat cadourile, dar și dacă voi avea ocazia să îi văd pe toți cei dragi de sărbători. Probabil se înțelege, dar simt nevoia să o spun: LUMINA IUBIRII e un must read în această perioadă!
Nu ai cum să nu fii cucerit de Sierra și prietenele ei! Mi-au adus aminte de adolescență și de sentimentele ce mă încercau când eram despărțită de prietenele mele pentru un întreg weekend, de momentele când ne plângeam una alteia și făceam o adevărată dramă din toate nimicurile, doar pentru a ne arăta afecțiunea și devotamentul.
Sierra și familia ei, aveau o fermă de brazi de Crăciun. În fiecare an, plecau din Oregon în California, pentru o lună, timp în care își vindeau br
azii. Această plecare a ajuns o tradiție pentru Sierra. Deși își iubea prietenele, abia aștepta să plece alături de părinți și să-i revadă pe oamenii dragi ai lunii Decembrie.
Sierra avea standarde înalte și renunța ușor la o relație, dacă își dădea seama că partenerul nu corespundea cerințelor ei. Liceenii ce lucrau alături de ei în timpul sezonului, nu îndrăzneau să îi arunce mai mult de o privire, altfel, tatăl ei îi punea să facă cele mai murdare treburi. Dar Caleb nu lucra pentru ei, el lucra într-un local și putea să îi facă ochi dulci Sierrei.
Caleb era un tânăr atrăgător și extrem de sufletist. Sierra a fost fermecată de el, dar prietena ei a atenționat-o în privința lui, spunându-i că acesta are o pată în trecutul său și toată lumea îl evită din această cauză. Poate fi această informație suficientă pentru a o ține pe Sierra departe de Caleb? Citiți și descoperiți!
Mulțumesc mult,
Cătălina, pentru acest cadou deosebit!
Cartea a apărut la LEDA EDGE- GRUP EDITORIAL CORINT în 2016, romanul are 252 de pagini iar titlul original este: What light.
Etichete: cărți de crăciun, Jay Asher, leda edge, lumina iubirii, poveste de crăciun, recenzii