sâmbătă, 16 septembrie 2017

SECRETE DE FAMILIE de SIDNEY SHELDON



Pentru mine, Sidney Sheldon, este un autor nou. Bineînțeles că am auzit de el, bineînțeles că îi vedeam cărțile la chioșcurile de ziare, dar nu  știu din ce motiv, le evitam. Cineva a lăudat atât de tare SECRETE DE FAMILIE, încât am vizitat toate chioșcurile din oraș ca să dau de ea. Și am dat și am citit-o și... mi-a plăcut!

Stilul lui este puțin diferit față de alți autori citiți de mine și, mai ales, față de alti autori publicați în colecția cărților romantice. În primele pagini am strâmbat puțin din nas deoarece totul se anunța întortocheat și greu de urmărit, dar după ce m-am acomodat cu personajele și acțiunea a început, totul a mers ca pe roate. Totul s-a elucidat și nu au rămas întrebări fără răspuns.

Harry Stanford era un magnat nesuferit și plin de el. Niciun om ce ajungea să-l cunoască nu îl plăcea, era doar tolerat și pe el nu-l deranja deloc, atât timp cât își arăta superioritatea. A fost un tată groaznic și copiii lui nu se fereau să recunoască că îl urau.

Când Harry Stanford a murit înecat, trei dintre copiii lui s-au întors acasă pentru citirea testamentului. Cei trei nu aveau nimic în comun, exceptând evenimentul ce i-a unit. După moartea mamei lor, Harry și-a trimis copiii la școli cu internat diferite și cei trei se întâlneau rar.

Acum, cu toții erau adulți, cu probleme, cariere și SECRETE. Când au fost anunțați de valoarea averii ce urma să fie împărțită între copiii lui Harry, fiecare își făcea deja planul și așteptau cu nerăbdare să se încheie evaluările și să devină bogați.

Lucrurile s-au complicat când Julia a apărut la ușa lor. Julia era fiica nelegitimă a lui Harry și dorea cu orice preț să își cunoască familia. Cei trei frați auveau ceva bănuieli în privința persoanei ce tocmai le-a invadat viața și s-au hotărât să angajeze un detectiv particular pentru a afla adevărata origine a fetei. Ce vor afla aceștia? Ce își dorește cu adevărat Julia? Vor ieși toate secretele la suprafață? Este totul așa cum pare?

Dacă ar fi să-i dau o notă, nu știu cât i-aș da, așa că mă bucur că nu e cazul! Cu siguranță voi mai citi și alte cărți semnate de el și recomand cartea celor ce iubesc un puzzle bun!

Aceasta este prima carte citită de mine în cadrul jocului #duelulgenurilor pe care îl puteți urmări în grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit.

10 comentarii:

  1. Eu am vreo 9 carti semnate de el, dar le tot evit. Nu stiu de ce nu imi vine sa ma apuc de vreuna. Acum parca prind curaj :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa recenzie! Recunosc totuși, ca nu îmi prea place Sheldon.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand eram adolescenta am citit carti scrise de Sidney Sheldon, dar uite ca nu mai retin nimic din ele ca sa imi dau seama ca si aceasta recomandare facuta de tine se incadreaza in lista de lecturi bifate. Ce imi aduc aminte este ca nu am fost un mare fan al acestui stil si am renuntat rapid la lectura cartilor respective.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar sunt curiiasa sa vad cum sunt si alte cartu de ale lui :)

      Ștergere
  4. Mie îmi place stilul lui foarte tare... am trecut acest roman pe listă. Felicitări pentru recenzia minunată!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari Adriana pentru o super recenzie.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...