Vacanță de Crăciun de W. Somerset Maugham



Am terminat și eu cartea aleasă la provocarea CARTEA DE NOTA 10 de luna aceasta. Recunosc că titlul mă ducea cu gândul la cu totul altceva... la o carte ușoară plină de bunătate, relaxare și iubire! Ce am găsit? Păi am găsit o carte puțin greoaie ce abordează teme serioase, o carte ce ne prezintă drama unei tinere femei și prin ea, a națiunii din care face parte.

Atât în Vălul pictat (recenzie Aici) cât și aici, mi-a plăcut faptul că nu apăreau personaje pe care să le poți uita. Autorul a ales să ne prezinte povestea de viață a tuturor personajelor apărute, astfel să le poți atribui un chip, chiar și un suflet.  

Charly este un băiat de douăzeci și ceva de ani, cuminte și respectuos cu cei din jur. Era iubit de familie și îi iubea la rândul său foarte mult. Acesta a ales să vină la Paris pentru a petrece Crăciunul cu prietenul lui din copilărie, dar și pentru a gusta din plăcerile vieții. Așa a ajuns să facă cunoștință cu Lydia- o femeie ce l-a făcut să vadă altfel lumea și oamenii, dar și să fie recunoscător pentru viața tihnită ce o ducea.

Prietenul lui Charly m-a cam îngrozit, dar m-a și amuzat cu gândurile și metodele lui de a aborda viața. Deasemenea, m-au trecut tot felul de fiori când am intrat mai adânc în mintea soțului Lydiei. După cum am mai spus, cartea abordează teme serioase și modul de gândirea unui ucigaș este exrem de înfricoșător.

 Deși aveam alte așteptări de la această carte, mi-a plăcut surprinzător de mult și mă bucur că am citit-o!

Abia aștept să aflu și părerile voastre despre ea!   



Etichete: , , ,