luni, 21 mai 2018

OBSESIA de NORA ROBERTS recenzie

the obsession

Tot de pe Libris am luat și frumusețea asta de carte. Cucerită de copertă și de stilul Norei Roberts, am adăugat Obsesia în coș fără să stau pe gânduri.

Ca și în celelalte cărți ale Norei Roberts, găsim în Obsesia o poveste frumoasă de iubire, o femeie puternică și o poveste de viață dură.

Obsesia este atât de bine scrisă încât cu greu o lași din mână. Chiar și când am fost nevoită să întrerup lectura, gândul mi-a stat tot acolo, la Naomi și la lucrurile pe care a fost nevoită să le trăiască.



Obsesia de Nora Roberts - povestea unui copil curajos


Naomi era doar un copil când a schimbat soarta familiei ei și a altor familii pe care nu le cunoștea. Naomi locuia cu fratele ei mai mic, Manson, și părinții lor într-o căsuță în apropierea unei păduri. Tatăl ei era reverend în orășel și întreaga familie își petrecea mare parte din timp la biserică studiind biblia. Mama lor era o femeie supusă care nu ieșea din cuvântul soțului.

Ziua de naștere a lui Naomi se apropia și tare mult își dorea o bicicletă. Într-una din nopțile în care se trezise și dorea să privească cerul, l-a zărit pe tatăl său intrând în pădure. Deși nu avea voie să iasă noaptea din casă, Naomi îl urmări, sperând că va putea și ea să se răcorească în râu. Dar tatăl său nu se îndrepta spre râu, iar Naomi l-a văzut intrând într-o pivniță sub pământ. Când a ieșit de acolo, expresia de pe chipul lui a speriat-o. A așteptat liniștită să plece și a coborât acolo. Ce a găsit sub pământ, a îngrozit-o, dar, ca o fetiță curajoasă, a dezlegat fata ce era ținută ostatică și a ajutat-o să ajungă în oraș, la poliție.
Fetița a spus tot ce a văzut, iar tatăl său a fost arestat.



Este ceva mai important decât proprii copii?


Mama  lor a fost dărâmată și a încercat să o convingă că tot ce a văzut și-a imaginat. Salvarea copiilor a venit din partea unchiului lor, Seth, care a fost îndepărtat de ei, fiind considerat de reverend un păcătos deoarece era homosexual.

Seth și Herry i-a luat pe cei doi copii și pe mama lor să locuiască cu ei, să înceapă o nouă viață. Dar soția devotată încă îl vizita pe psihopat și în asculta. Așa viața le-a fost din nou zguduită de ziariști, de articolele din ziare, de cartea ce avea să apară și de filmul numit „Fiica răului”.

Seth și Herry s-au implicat total în creșterea copiilor și salvarea mamei. Și-au dat viața peste cap și s-au mutat pentru a-i feri de ziariști și pentru a le da șansa la o viață normală.


Obsesia de Nora Roberts - avem dreptul la o nouă viață?


Manson era hotărât să lucreze pentru FBI, să ajute la oprirea psihopaților de tipul tatălui său. Naomi era hotărâtă să uite și să lase în urmă. Fiind fotograf de meserie, s-a plimbat mult, dar nu a simțit nevoia să rămână undeva. Asta până a văzut priveliștea din Sunrise Cove. Acolo și-a cumpărat o casă veche și foarte mare pe care a incept să o renoveze. Și-a făcut prieteni și încerca să ducă o viață normală. Când Fermecătorul Xander apare în peisaj, Naomi e hotărâtă să îl țină la distanță, nefiind sigură dacă ar face față unei relații reale cu tot ce implică ea. Dar Xander era hotărât să o cunoască și să o cucerească.

Va reuși Naomi să lase totul în urmă și să își contruiască o altă viață sau trecutul o va ajunge chiar și aici, în colțul acesta de rai? 

12 comentarii:

  1. Felicitări! Cartea este minunată! Imi dau seama dupa recenzie pentru ca nu am citit-o!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreauuuuu cartea!!!! Vreauuuu cartea!!!
    Repet obsesiv, să fiu în ton cu titlul.:))
    Felicitări, place mult recenzia! Deci...Vreauuuu cartea!!! :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Am cartea de ceva timp, încă nu mi-am făcut timp sa o citesc. Mersi pentru recomandare, îmi place mult recenzia ta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anca Rucăreanu21 mai 2018, 18:58

    Îmi place cum ai scris despre ea și sunt convinsa va mi-am placea mult!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări pentru recenzia minunată și tentantă! 💕

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit-o si eu si e minunata cartea!

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...