sâmbătă, 28 aprilie 2018

CERCUL DE PIATRĂ vol 2 de DIANA GABALDON recenzie

Cine mă urmărește știe deja că nu prea sunt eu omul seriilor... Da, am câteva începute! Dar asta s-a întâmplat ori datorită faptului că seriile sunt deja încheiate, ori sunt scrise de autori extrem de dragi mie, ori recomandările și asigurările că nu voi regreta și că acțiunea nu va rămâne în „aer” după fiecare volum încheiat, au reușit să mă convingă. După astfel de recomandări m-am apucat de Seria Outlander de Diana Gabaldon. Mulțumesc, Cătălina!




Seria Outlander - cea mai captivantă serie citită de mine până în prezent


Toate volumele citite până acum din seria Outlander mi-au plăcut. Dar ca Cercul de piatră volumul 2, niciuna. Am avut parte de aventură dusă la extreme, de iubire, de frumoasa relație dintr-o familie unită, de magie, mister, suspans și multe cazuri rezolvate de doamna doctor Claire. Am savurat fiecare caz și fiecare întâmplare ce a făcut ajutorul lui Claire indispensabil. Cred că meseria ei oferă un mare plus cărții. Cât de curând am de gând să iau și următorele volume, deja nu mai am răbdare să văd pe unde vor mai ajunge eroii noștri.


Cercul de piatră - o aventură plină de suspans


Încă din Cercul de piatră volumul 1 știm că Claire a mai făcut un drum prin cercul de piatră și a reușit să îl găsească pe Jaime. 
Întoarcerea lor acasă, unde Jaime fusese stăpân, s-a dovedit plină de surprize pentru Claire și o adevărată încercare pentru relația lor. Pentru a rezolva unele probleme, Jamie hotărăște și ia câteva monede din „comoara” trimisă ca ajutor în bătălie. Pentru a ajunge la acei bani, avea nevoie de cineva care să înoate până la ascunzătoare. Fiind sigur că nepotul său, Ian, era pregătit pentru o astfel de treabă, își convinge sora să îi dea voie.

Deși lucrurile ar fi trebuit să fie simple, totul s-a complicat atunci când Ian a fost răpit și urcat pe o corabie. Jaime și Clare au rămas complet șocați de felul în care au decurs lucrurile și pe moment nu au știut cum să reacționeze. Cum ar putea să îi explice surorii lui că fiul i-a fost răpit?

În cele din urmă, Jaime hotărăște că trebuie măcar să încerce să își găsească nepotul și cere ajutorul vărului său. Descriind nava, au aflat în ce direcție puteau merge și foarte curând aveau să plece și ei pe urmele lui Ian, sperând să îl mai găsească, fără să aibă habar de aventura ce o vor trăi.


Dacă nu ați început seria Outlander până acum, v-o recomand cu drag!

UNIȚI PE VECIE de TAYLOR JENKINS REID recenzie

De la P.S. Te iubesc, nu am mai citit o carte atât de dulce-amăruie ca Uniți pe vecie de Taylor Jenkins Reid. Deși am citit multe cărți de dragoste de atunci, parcă niciuna nu mi-a mai oferit senzația aceea pe care o ai atunci când zâmbetul apare înainte ca momentul trist să treacă și nu știi cum să reacționezi... să te bucuri pentru ce a fost sau să suferi pentru ceea ce se întâmplă acum.


reid

Uniți pe vecie - despre dragostea adevărată


Elsie Porter a rămas văduvă după doar câteva zile petrecute în calitate de soție. Ben a suferit un accident în timp ce se întorcea de la magazinul de unde cumpărase cereale pentru Elise. Momentul a doborât-o pe Elsie. Cei doi erau suflete pereche, desi se cunoșteau de doar șase luni, aveau parte de iubire ca în povești. 


Uniți pe vecie - Despre moarte și relații de familie


Elsie încă nu avea certificatul de căsătorie, așadar, nu a putut dovedi cine era cu adevărat. Cei de la spital i-au sunat mama și așa Elsie își vede pentru prima dată soacra. Susan a fost, la rândul său, doborâtă de moartea lui Ben și mare i-a fost șocul când Elsie s-a prezentat ca proaspăta soție a fiului său. 

Susan și Ben aveau o relație bună, erau apropați, spre deosebire de Elsie și familia ei. Susan nu putea crede că fiul ei ar fi ascuns un lucru atât de important de ea și, rănită fiind, s-a comortat urât cu Elsie.


Timpul petrecut ca soț și soție, îți dă dreptul de a jeli persoana iubită?


Faptul că Elsie și Ben se cunoscuse în urmă cu doar șase lui și că nimeni din familia lui Ben nu o cunoștea, a făcut-o pe Elsie să se simtă judecată. Chiar și părinții ei îi spuneau că după o relație de doar șase luni, își va reveni repede, cu siguranță. Elsie se simțea nedreptățită! Ea știa că tot ceea ce a trăit a fost real, că soțul ei a iubit-o și că nu avea de gând să o țină ascunsă. Deci avea tot dreptul să sufere.

Elsie nu dorea să treacă peste moartea lui Ben, nu voia să îl uite și să ajungă să vorbească despre el ca despre ceva frumos din trecutul ei. Avea de gând să fie văduva lui, să îl jelească și toată lumea să vadă că ce a fost între ei a fost real.

Dar oare va reuși să îi convingă pe cei din jur de acest lucru? Va reuși să discute măcar o dată cu Susan, așa cum ar trebui să discute o noră cu soacra ei? Cât de sănătos este ceea ce și-a propus Elsie să facă? Va reuși să trăiască din nou? 

Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru exemplarul oferit! Mi-a făcut mare plăcere să citesc Uniți pe vecie de Taylor Jenkins Reid și o recomand cu drag!

joi, 26 aprilie 2018

Comunicat de presă Smart Age. Lecturi inteligente. Cea mai nouă colecție de literatură pentru copii apărută la Corint Junior

Comunicat de presă
Smart Age. Lecturi inteligente.
Cea mai nouă colecție de literatură pentru copii


Cele mai bune titluri. Cei mai buni autori. Cele mai prestigioase premii literare din lume. În cea mai nouă și cea mai ambițioasă colecție de literatură pentru copii din România – Smart Age. Pentru copiii care au crescut îndeajuns de mari ca să abordeze subiecte mari și să exploreze lumea care îi așteaptă, lumea reală. Cu umor, empatie, sensibilitate, înțelepciune și istețime.

Evenimentul de lansare are loc duminică, 29 aprilie, ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38), alături de Nona Rapotan - coordonatoarea colecției Smart Age, Paul Cernat – critic literar și Daria Câmpeanu – booktuber Daria, prietenă cu cărțile.

Vom petrece dimineața de duminică într-un mod distractiv și educativ, cu activități pe placul copiilor: fotografii la cabina foto, concursuri-surpriză și tombolă cu premii speciale. Împreună vom savura înghețată și sucuri naturale și vom intra în lumea personajelor prin momente de lectură împreună cu actorii Salex Iatma și Mihaela Munteanu.

Parteneri: DaVinci Kids, Moritz Eis, SlooP, Super Photobooth

Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși. Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.

Colecția Smart Age este coordonată de Nona Rapotan, care conduce și una dintre cele mai active platforme culturale on-line din România, Bookhub. Nona Rapotan, profesoară, a absolvit Filosofia și a fost implicată în foarte multe proiecte culturale dedicate mai ales promovării lecturii în rândul copiilor.

În colecția Smart Age au apărut trei titluri fascinante, care vor stârni curiozitatea copiilor:

  1. Lămâi, cărți și prieteni de Jo Cotterill este o emoționantă poveste despre o fetiță de 12 ani, care, cu ajutorul lecturii și al prietenilor, reușește să treacă peste durerea produsă de pierderea mamei.

  1. Ne vedem în Cosmos, prieteni! de Jack Cheng este o călătorie pe care un puști ingenuu și foarte simpatic o face pentru a înțelege ce înseamnă împlinirea visurilor alături de familie și de prieteni.

  1. Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru de Frank Cottrell Boyce este o carte în care întâmplările se petrec într-un ritm năucitor, dar care are un mesaj profund: „acasă” este locul în care prietenii și familia sunt împreună.

Cărțile sunt disponibile în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.

miercuri, 25 aprilie 2018

Bărbatul care n-a mai sunat de Rosie Walsh - recenzie

De când am văzut coperta cărții Bărbatul care n-a mai sunat de Rosie Walsh, mi-am dorit neapărat să o citesc. Eram sigură că voi cunoaște o femeie nesigură pe ea, care se agață de câteva zile frumoase petrecute cu un bărbat atrăgător. Că voi lua parte la maturizarea ei și la regăsirea sinelui. Ce am găsit cu adevărat? Vă spun în rândurile de mai jos:

Despre Bărbatul care n-a mai sunat de Rosie Walsh


Sarah este pe punctul de a divorța atunci când în întâlnește pe Eddie.Deși era sfătuită să  stea departe de relații o perioadă, până când nu va mai fi atât de vulnerabilă, Sarah se bucură de o zi perfectă alături de Eddie. Dar nu se oprește aici și timp de o săptămână, cei doi stau tot timpul împreună, descoperindu-se și iubindu-se așa cum nu au făcut-o niciodată.

Când bula lor de timp s-a spart și fiecare trebuia să își reia viața, au stabilit să se revadă. Cei doi se iubeau. Da, se pare că au avut suficient timp să ajungă acolo.

 Sarah era mai fericită ca niciodată. Deși a avut o căsnicie frumoasă, era conștientă că niciodată nu a simțit pentru sotul ei, ceea ce simte pentru Eddie. Era sută la sută sigură că și Eddie o iubește, că săptămâna aceea a fost magică pentru amândoi.



De ce n-a mai sunat bărbatul?

De aceea, atunci când Eddie n-a mai sunat Sarah și-a făcut cele mai negre gânduri, era sigură că ceva s-a întâmplat cu el. Deși prietenii o sfătuiau să treacă mai departe, iubirea pentru el nu o lăsa să facă acest lucru.

Dezamăgirea a fost și mai mare când a aflat că Eddie era nevătămat și chiar o ignora, că putea oricând să o sune și totuși nu o făcea. Din nou mândria a fost învinsă de dragostea ce i-o purta și îi lăsa mesaje despre viața ei, încerca să îi explice orice aspect rămas nediscutat, în speranța că îl va convinge că acele câteva zile au fost reale. Ca de fiecare dată, trecutul nu rămâne în trecut și o ajunge pe Sarah, exact acum când spera la adevărata fericire.

Ce l-a făcut pe Eddie să renunțe la șansă la fericire? Nu vă faceți scenarii, ale mele au fost mereu pe lângă...

Bărbatul care n-a mai sunat a fost o adevărată surpriză pentru mine. M-a ținut mereu în priză, mi-am primit doza de iubire și doza de dramă, dar și pe cea de speranță.

Cartea se găsește pentru precomandă pe site-ul editurii Nemira. Eu o recomand cu drag!

joi, 19 aprilie 2018

Noutăți Editura Corint: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian de Ilie-Ștefan Rădulescu


Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidiande Ilie-Ștefan Rădulescu
Editura Corint vă prezintă un titlu necesar în biblioteca fiecăruia, elev sau adult: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian de Ilie-Ștefan Rădulescu.


Într-o societate în care limbajul are o dinamică extrem de puternică, este necesară prezența unui volum plin de exemple din viața cotidiană, pentru a sublinia importanța semnelor de punctuație și de ortografie.
Prin publicarea acestui volum se dorește tragerea unui semnal de alarmă asupra greșelilor des întâlnite în comunicările scrise și evitarea transformării lor în situații acceptate. În aceeași serie este prezent titlul Agramatisme în limbajul cotidian, semnat de același autor.
După primele două volume, consacrate folosirii greșite fie a unor semne de punctuație, fie a unor semne de ortografie (conținând exemple din presa scrisă și audiovizuală a anilor 2001-2011), lucrarea de față (bazată pe extrase selectate din presa ultimilor ani) reflectă, conjugate, citate din ambele sisteme de semne grafice (respectiv virgula, punctul, două puncte, ghilimelele, linia de pauză, cratima, blancul, apostroful, majuscula, minuscula), utilizate în scrierile românești actuale.
Cele aproximativ două sute de erori de punctuație – care apar în lucrare – oglindesc cultura gramaticală precară a utilizatorilor, incapacitatea lor (chiar dacă au studii superioare) de a întrebuința corect, în enunț (propoziție sau frază), regulile de punctuație, pentru a marca, în mod corect, în scris, pauzele, intonația sau întreruperea șirului vorbirii. În general, folosirea greșită ori aberantă, precum și omiterea semnelor de punctuație duc nu numai la confuzii nedorite, ci și la denaturarea fondului de idei și afectiv al comunicării. Citatele din carte, comentate și corectate literar, ilustrează pe deplin acest lucru.
ILIE-ŞTEFAN RĂDULESCU s-a născut la 20 iulie 1934, în Bucureşti. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale în Călăraşi, apoi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.
Licenţiat în filologie şi profesor, gradul I, de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, din Călăraşi, a colaborat în presă, după 1970, cu sute de articole şi studii de specialitate.
A publicat, pe lângă volume de istorie literară şi teatrală, de critică literară şi memorialistică, şi volume consacrate limbii literare actuale.
A fost distins cu premii naţionale pentru „creaţie literar-publicistică” şi „eseu-istorie literară”, precum şi cu diplome de excelenţă din partea Guvernului României, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (Ştiinţă, Memorialistică, Tehnică), membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi.
Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint, adică aici

miercuri, 18 aprilie 2018

HAIHUI PRIN LUME de Anca Semacovschi - Maia povestește

„Copiii devin cititori în poala părinților lor” – Emilie Buchwald 


Bună ziua, dragi cititori! Ce vă mai fac piticii? Ce mai citesc? Ce comori au mai adăugat în biblioteca lor? 

Maia a primit de la Editura Galaxia Copiilor, volumul 1 și 2 din Haihui prin lume de Anca Semacovschi. 
Atunci când i le-am arătat, a fost extrem de încântată și nu a mai stat să termine cartea începută, că a și citit primul volum. 

Haihui prin lume, o călătorie în versuri pe aripile imaginației - volumul 1. 


Pe lângă ilustrațiile foarte frumoase, Maia a fost atrasă de faptul că aventura lui Liviu este scrisă în versuri. Totul i s-a părut mai ușor de asimilat și mai interesant. Chiar dacă a terminat de citit cărticica, de câteva zile, zilnic o ia în mână și răsfoiește până ajunge la o anumită țară și recitește aventura lui Liviu.

 Haihui prin lume de Anca Semacovschi - aventuri în versuri prin șapte țări 


În Haihui prin lume - volumul 1, Liviu călătorește prin șapte țări. El le prezintă copiilor, în versuri, principalele monumente și ceea ce ii reprezintă pe locuitorii țării respective. Așa copiii vor ști ce palat se află în Anglia, unde se găsesc toreadorii sau care este portul național în Scoția. 

Maia povestește Haihui prin lume de Anca Semacovschi - volumul 1


În video-ul de mai jos, Maia vă mai dă câteva detalii despre Haihui prin lume - volumul 1:



Curând o să vă prezentăm și volumul 2 din Haihui prin lume de Anca Semacovschi, un volum cel puțin la fel de interesant ca și acesta. 

Haihui prin lume a apărut la Editura Galaxia copiilor.

 Editura Galaxia copiilor face parte din Grupul Editorial ALL. 

marți, 17 aprilie 2018

POATE ASTĂZI NU OMOR PE NIMENI de RANDA GHAZY recenzie

Despre cartea Poate astăzi nu omor pe nimeni de Randa Ghazy, nu știam nimic. Asta până ce am dat peste o recenzie de-a cărții într-un grup de lectură. Titlul mi-a plăcut foarte tare, la fel și ideea abordată, așadar am intrat pe Libris.ro și acum pot să vă spun părerea mea despre carte.


rao


Jasmine dorește să fie o femeie independentă


Tânăra Jasmine este o fată musulmană de 23 de ani. Ea locuiește în Milano de când se știe. Are o viață asemănătoare cu cea a colegelor ei de facultate, deși de multe ori se simte diferită și și-ar dori să se fi născut într-o familie asemenea celorlalte ce o înconjurau. Bineînțeles că acolo mai locuiau și alți musulmani, Jasmine nu era singură într-o țară străină. Amira era cea mai bună prietenă a ei și de mici și-au promis că atunci când una din ele va dori să poarte vălul și cealaltă o va face. Jasmine își dorea să fie o femeie independentă, să ajungă o femeie de carieră, să aibă un venit bun, să demonstreze ceva. Era sigură că și cea mai bună prietenă a ei își dorește același lucru și s-a simțit trădată când aceasta a hotărât să se căsătorească. 

Jasmine nu îl putea suporta pe iubitul Amirei. Credea că i-a spălat mințile prietenei ei și a ajuns chiar să o amenințe pe Amira ca va începe să poarte vălul dacă se căsătorește.

Amenințările nu au avut niciun efect asupra Amirei, ce era îndrăgostită cu adevărat. Așadar, Jasmine a trebuit să participe la nunta prietenei ei, deși nu reușea să treacă peste sentimentul de trădare și să se simtă bine.


Jasmine are un pretendent


Acolo l-a cunoscut pe Yusef, vărul mirelui, ce s-a arătat interesat de ea. 

Yusef nu prea era genul de om care să piardă vremea și curând a luat legătura cu mama Jasminei, sperând să îl ajute să petreacă mai mult timp cu Jasmine.

Cum va reacționa Jasmine și dacă își face va curaj să vorbească cu persoana de care este cu adevărat atrasă, aflați voi citind Poate astăzi nu omor pe nimeni de Randa Ghazy.


Se vor simți vreodată imigranții ca acasă?


Nu de mult am mai citit o carte care punea accent pe adaptarea imigranților, Sunetul cuvintelor. Poate astăzi nu omor pe nimeni pune accent pe același lucru, dar personajul principal a locuit toată viața în țara gazdă, nu a trecut prin ororile pe care Raihana din Sunetul cuvintelor le-a trăit. 

Poate astăzi nu omor pe nimeni de Randa Ghazy este scrisă într-o manieră amuzantă, potrivită pentru o după-amiază liniștită.




vineri, 13 aprilie 2018

CRUCEA LUI MORRIGAN de NORA ROBERTS recenzie

Am primit Trilogia Cercului de la o prietenă dragă, acum ceva timp. De ce am amânat să o citesc, nu știu, dar pot să vă spun că mi-am făcut curaj și îmi place foarte mult.

Am reușit să citesc primul volum din Trilogia Cercului în luna Martie. Cruce

joi, 12 aprilie 2018

Pe strada Londra DE Samantha Young RECENZIE

La sfârșitul anului 2017 am citit prima cartea a celebrei serii semnată de Samantha Young, Pe strada Dublin. După ce am citit-o am fost sigură că va deveni una din seriile mele preferate. Acum, am citit și Pe strada Londra și încă sunt de aceeași părere. Am văzut că pe Libmag găsesc întreaga serie și curând o să le citesc pe toate.



În Pe strada Londra, ne este prezentată viața lui Jo, colega de la bar a lui Joss. Ea a apărut și în primul volum, Pe strada Dublin, și încă de atunci știam că tot timpul are un iubit bogat și că dacă se întâmplă să fie singură, este în căutarea unui partener. Bogat. Trebuie să fie neapărat bogat. O persoană nu prea plăcută, mi-am zis atunci când am citit primul volum și mare mi-a fost uimirea când am văzut că autoarea a făcut-o personaj principal în cel de al doilea volum al seriei, Pe strada Londra.


Aparențele înșeală


Jo s-a dovedit o persoană mult mai plăcută decât mă așteptam, mult mai inteligentă și puternică. Jo avea grijă de frățiorul ei mai mic. Tatăl abuziv era în închisoare și nimeni nu îi ducea dorul. Mama era alcoolică și o povară pentru Jo.
La șaisprezece ani a început să lucreze și să își întrețină familia, încercând să îi ofere fratelui ei, Cole, o copilărie cât mai lipsită de griji. Dar cheltuielile erau mari și stima de sine mică, așadar a apelat la singurul atu pe care era sigură: frumusețea ei. Jo a început să se întâlnească cu bărbați bogați, aceștia fiind generoși cu banii lor, iar Jo reușea să își mai acopere din cheltuieli.


Banii sau iubirea?


Acum era într-o relație cu Malcom, un bărbat bogat, influent, care ținea mult la ea. Și Jo era atașată de el, îi oferea siguranța de care avea nevoie, era blând și înțelegător.
Totul mergea bine în relația ei. Deși nu îi vorbise prea mult despre problemele ei și tot timpul se comporta așa cum își dorea el, era încrezătoare că pot avea un viitor împreună. Lucrurile s-au schimbat când Cam a apărut în peisaj. Un bărbat frumos, dar nu bogat, care s-a grăbit să o judece și să o eticheteze. Deși atracția dintre ei era mare, intuiția o sfătuia pe Jo să stea la distanță. Dar cum soarta face ce știe ea, cei doi sunt nevoiți să se întâlnească tot mai des, Ce va ieși din asta? O poveste de iubire savuroasă.


Recomand seria Pe strada Dublin de Samantha Young


Am apreciat foarte mult că personajele din primul volum au fost prezente și aici. Pe Ellie am plăcut-o mult și m-am bucurat să văd că încă îi merge bine. De asemenea, Hanna se arată a fi o adolescentă interesantă și sper să aibă și ea parte de o poveste frumoasă.

Dacă nu ați citit încă cărțile Samanthei Young, e timpul să le puneți pe lista scurtă de dorințe.

marți, 10 aprilie 2018

DEFECȚI de CECELIA AHERN recenzie

Deși Cecelia Ahern este autoarea mea preferată în acest moment, am amânat să citesc Defecți. Știind că următorul volum, Perfecți, încă nu e ieșit de la tipar, m-am temut că o să-mi rod unghiile până apare... și exact asta se întâmplă! Mi-am făcut curaj, am citit-o, mai exact am savurat-o și acum pur și simplu nu mai am răbdare, vreau să citesc continuarea poveștii.

young adult


Cecelia Ahern - stil diferit adoptat în Defecți


Deși în Defecți, adoptă un stil diferit, am găsit o parte din Cecelia Ahern pe care eu o cunoșteam, și aici. 

Și în această carte alege să vorbească despre „elefantul din cameră” pe care cu toții am învățat, de voie sau nevoie, să îl tolerăm, să îl ignorăm. În Defecți etichetele sunt la ele acasă, răutățile celor ce se cred superiori sunt la ordinea zilei și nedreptățile fac parte din rutina zilnică.


Preferi să fii Defect sau Perfect?


Acolo unde Celestine North trăiește, oamenii sunt împărțiți în două categorii: defecți și perfecți. Dacă ai făcut o singură greșeală, ești catalogat ca defect și ești însemnat cu un fier înroșit pe o anumită parte a corpului, în funcție de greșeala făcută, și toată viața trebuie să trăiești după anumite reguli și cu diferite interdicții. Nu sună prea plăcut, nu?

 Dacă ești perfect, așa ca Celestine North, ești privit cu respect de toată lumea, se presupune că ești un om exemplar. Ca să rămâi perfect ai de respectat câteva regului: să nu faci greșeli și să nu ajuți defecții, indiferent de relația pe care o ai cu ei. Că ți-e mamă, că ți-e soră sau cel mai bun prieten, preferi să nu fii văzut în comania defectului sau riști să fii și tu însemnat.

Celestine North era una din cele mai mari susținătoare ale sistemului. Ea era iubita fiului judecătorului Crevan, Art, și adora să asculte detalii despre cazurile de la tribunal. Credea cu tărie în corectitudinea sistemului și în nevoia de a exista acesta. Relația dintre ea și Art era și ea perfectă. Cei doi își petreceau mult timp împreună și aveau planuri perfecte pentru viitorul lor perfect.

Într-una din zile, în timp ce mergea împreună cu Art și sora ei spre școală, cu autobuzul, a sesizat că unui bătrân defect, i se făcea o nedreptate. Deși Art a încercat să o oprească, compasiunea și sentimentul că acel defect este un bătrân lipsit de ajutor, s-a instalat și nu a mai ținut cont de reguli. 


Prețul plătit pentru un gest de bunătate


Celestine a fost îngrozită când a văzut că a fost închisă și că urma să fie judecată pentru că a ajutat un bătrân. Îndoiala a pus stăpânire pe ea și spera ca judecătorul Crevan, o va înțelege și o va ajuta. 

Cât timp aștepta să fie judecată, l-a cunoscut pe Carrick - un defect din naștere. Acesta stătea în celula vecină și chiar dacă nu au schimbat o vorbă, între ei s-a creat o legătură. Deși în primul volum nu a apărut prea mult, sunt sigură că în volumul doi, Perfecți, va fi un pion important.

Eu sunt extrem de încântată de această distopie a Ceceliei Ahern și v-o recomand cu drag!



miercuri, 4 aprilie 2018

MĂȘTILE FRICII de CAMELIA CAVADIA recenzie

M-am bucurat foarte mult că pe Libris.ro găsesc și cărțile unor autori români. Despre cărțile Cameliei Cavadia am tot citit diferite păreri în grupurile de lectură și am vrut neapărat să îmi formez propria părere. După Măștile fricii, am reușit și intenționez să mai citesc cărți semnate de ea.

aurori romani, camelia cavadia


Măștile fricii - un roman tulburător


Romanul Măștile fricii de Camelia Cavadia, este tulburător. Chiar din prima pagină mi-am dat seama că mă va marca, mă va intriga și mă va șoca. Cum mi-am dat seama? Păi vouă ce impresie vă lasă acest citat?
 „Ziua cea mai fericită din viața mea a fost nu cea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu.”

Am citit Măștile fricii de Camelia Cavadia în doar câteva ore, voiam neapărat să o termin să aflu ce se va întâmpla cu personajele acelea pe care le-am compătimit încă de la început.


Despre Măștile fricii de Camelia Cavadia


Ema, Sofia și David au fost trei copii îngroziți de violențele tatălui, de cerințele exagerate și de lipsa iubirii din familia lor. Cei trei copii au crescut în teroare. Incertitudinea le mânca suflețelul, frica că oricând pot fi pedepsiți într-un mod brutal, fără motiv, le-a distrus copilăria. Așadar, nu avem cum să protestăm sau să ne dăm cu părerea despre Ema- cea care a recunoscut că înmormântarea tatălui lor a fost un motiv de bucurie.

Deși am fost tentată să o judec, de fiecare dată m-am oprit... eu nu am trecut prin ce a trecut ea, eu nu am trăit în iad, eu am avut o copilărie normală, deci nu pot să o înțeleg și nici nu am dreptul să o judec.

După ce tatăl lor a murit, Ema, Sofia și David au primit o parte din lucrurile ce le-au fost furate în toți acești ani. Spun „o parte”, deoarece inocența nu mai aveau cum să o recupereze, la fel și somnul liniștit lipsit de coșmaruri sau încrederea în oameni.

Cei trei s-au maturizat și au muncit să aibă o viață bună. Ema s-a căsătorit, dar tot nu a putut scăpa de demonii copilăriei și este într-o continuă luptă cu ei. David încearcă să își protejeze surorile și duce lucrul acesta la extreme. Sofia nu are încredere în bărbați și-i refuză pe toți potențialii parteneri pe care fratele ei vrea să i-i prezinte.

Cum vor ajunge cei trei frați? Vor avea vreodată o viață normală? Sau cel ce ar fi trebuit să îi protejeze, i-a distrus pentru totdeauna?

Chiar dacă este un roman extrem de dur și trist, recomand Măștile fricii de Camelia Cavadia!

marți, 3 aprilie 2018

Nou în bibliotecă 12

În luna martie am adăugat în bibliotecă opt titluri interesante și vi le voi prezenta mai jos:





Uniți pe vecie de Taylor Jenkins Reid


Uniți pe vecie de Taylor Jenkins Reid, nu e prima carte a autoarei pe care o citesc.  M-a cucerit cu Fericiți pentru totdeauna? , și mi-am propus să dau o șansă și celorlalte cărți ale ei. Mulțumesc, Editurii Corint!





Cercul de piatră volumul 2


Cercul de piatră, face parte din seria Outlander. Am „vânat” mult timp acest volum ce ba nu era pe stoc, ba nu era la un preț convenabil. Dar am avut răbdare și zilele trecute l-am găsit la un preț bun și cu transport gratuit.





Pe strada Londra de Samantha Young


De când am citit Pe strada Dublin, mi-am dorit și celelalte cărți din serie. Pe strada Londra mi-a fost oferită de Libmag.





Măștile fricii de Camelia Cavadia


Am citit în acest weekend Măștile fricii de Camelia Cavadia. Părerea mea, curând pe blog. 

Poate astăzi nu omor pe nimeni 


Poate astăzi nu omor pe nimeni, a venit împreună cu Măștile fricii de la Libris.





O revoltată în Rusia Bolșevică


O revoltată în Rusia Bolșevică, mi-a fost trimisă de Editura Corint.





Jurnalul unei iubiri  și Frumos și cu inima de gheață 


Jurnalul unei iubiri și Frumos și cu inima de gheață, le-am primit în urma unui schimb de cărți organizat de noi pe grupul Prefață de carte și Porția de citit. M-am bucurat foarte mult de ele. Îmi doresc de ceva timp să citesc ceva de Lisa Kleypas, iar Jurnalul unei iubiri este una din cărțile mele preferate de la Nicholas Sparks - am scris despre ea aici.

 



Ce părere aveți despre noile mele titluri? Le-ați citit?

duminică, 1 aprilie 2018

CARTEA LUNII MARTIE

Si luna martie a fost una frumoasă, cu noi cărți așezate pe raft și cu titluri bune citite. Mai jos vă prezint lista cărților citite și cartea lunii:





1. Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty


Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty, a fost #carteade10 în luna marțișorului pe grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit.





2. Sunetul cuvintelor de Amulya Malladi 


Pentru Sunetul cuvintelor de Amulya Malladi, trebuie să mulțumesc celor de la Editura Corint.





3. Încă aud muzica noastră în gând de Agnes Martin - Lugand


Încă aud muzica noastră în gând de Agnes Martin - Lugand, mi-a fost oferită de Libmag. Mulțumesc!





4. Secrete și minciuni de Nora Roberts


Secrete și minciuni de Nora Roberts, am primit-o de la Libris.





5. Pânza de păianjen de Cella Serghi


Pânza de păianjen de Cella Serghi, am primit-o cadou de ziua mea, de la o prietenă.





6. Suflete pereche de Christina Dodd


Suflete pereche de Christina Dodd, face parte din una din colecțiile mele favorite, Iubiri de poveste.





7. În noua noastră viață de Raluca Ignat


În noua noastră viață de Raluca Ignat, a ajuns la mine datorită Editurii Parlela 45.





8. Dolores Claiborne de Stephen King


Pentru Dolores Claiborne de Stephen King, mulțumirile merg tot spre Libris.






9. Crucea lui Morrigan De Nora Roberts


 Am citit prima carte din seria Trilogia Cercului, săptămâna trecută. Curând apare și recenzia.





Maia povestește


Maia a reușit să citească două cărticele: Regele Leu și Operațiunea Omul Negru - Biroul de investigații nr. 2



CARTEA LUNII MARTIE


Titlul de CARTEA LUNII, merge spre Dolores Claiborne de Stephen King.

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...