luni, 1 ianuarie 2018

Top 3- surprize literare în 2017



Anul acesta am avut parte de multe surprize literare: autori de care abia dacă auzisem și cărora, acum, le vânez operele, cărți despre care auzisem păreri diverse sau nimic și nu îmi pusesem prea mari speranțe în ele, coperți care nu îmi inspirau nimic, dar care au ajuns să aibă un loc aparte. Așa a luat naștere Top 3- surprize literare în 2017:

3 autori preferați descoperiți în 2017: 

Kate Morton . Îmi place enorm modul în care structurează povestea, modul în care misterul nu se risipește până spre sfârșitul romanului.

Agnes Martin-Lugand . Această autoare are patru cărți traduse la noi, iar eu le-am citit mult prea repede, iar acum sper la un alt roman în 2018.

Liane Moriarty . Am citi doar o carte semnată de ea, am mai cumpărat una și în 2018 sper să le adun pe toate.


3 romane ce m-au surprins într-un mod plăcut: 

Misery. Prima carte horror pe care am citit-o, mi-a plăcut cu adevărat!

Fiica pierdută a fericirii . Mă gândeam că este o carte în genul celor din colecția  Chic(da, nu citesc tot timpul descrierile), dar am descoperit un roman interesant despre imigranții chinezi.

Fetele. Am auzit multe pareri pro si contra, dar se pare că instinctul nu m-a înșelat.


2 cărți frumoase(doar două deoarece nu prea citesc cărți care nu au o copertă atrăgătoare😜) care ar avea nevoie de o copertă sugestivă:

Și dacă e adevărat... O carte frumoasă, cum doar Marc Levy poate scrie ❤

O meserie nepotrivită pentru o femeie. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam 😁


3 cărți recomandate sau primite de la prieteni, care mi-au adus bucurie:

Seria Outlander . Dă dependență! Mulțumesc, Cătălina- Porția de citit !

Septembrie în Shiraz. Cartea a fost făcută călătoare de Oana. Mulțumesc,  Oana- Crâmpeie de suflet!

Predestinați. Mulțumesc,  Laura, pentru recomandare! Mi-a plăcut, sper să termin seria anul acesta.

Abia aștept să descopăr surprizele literare ale anului 2018.




14 comentarii:

  1. La cat mai multe surprize literare placute!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase surprize literare. 😍😍😍

    RăspundețiȘtergere
  3. La cat mai multe surprize și în acest an!

    RăspundețiȘtergere
  4. Și pe mine m-a surprins plăcut anul acesta Seria Outlander si scriitoarea Kate Morton.

    RăspundețiȘtergere
  5. Îți ador blogul! :) Keep it up the good work.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoase surprize ai avut! 😍 Mă bucur că ți-a plăcut cartea Daliei Sofer. Pe Kate Morton o iubesc și eu, cât despre Agnes Martin-Lugand mai vreau să citesc pentru a mă lămuri, îmi place și nu îmi place, sentimentele sunt încă amestecate. Cu privire la seria Outlander, și eu sunt extrem de curioasă, m-ați tot tentat și tu, și Cătălina, și Anca...

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...