marți, 5 decembrie 2017

LUMINA IUBIRII de JAY ASHER recenzie



Pe cât de mult îmi plac sărbătorile de iarnă, pe atât de ocupată sunt în această perioadă... Așadar, mă bazez pe ornamente, colinde și cărți pline de magie, pentru a-mi ține spiritul Crăciunului activ. LUMINA IUBIRII de JAY ASHER și-a făcut foarte bine treaba, m-a bine dispus, m-a făcut să simt fiorul primei iubiri, dar și a Crăciunului, să îmi doresc să simt miros de brad și de prăjiturele, să mă gândesc ce fel de hârtie o să folosesc la împachetat cadourile, dar și dacă voi avea ocazia să îi văd pe toți cei dragi de sărbători. Probabil se înțelege, dar simt nevoia să o spun: LUMINA IUBIRII e un must read în această perioadă!

Nu ai cum să nu fii cucerit de Sierra și prietenele ei! Mi-au adus aminte de adolescență și de sentimentele ce mă încercau când eram despărțită de prietenele mele pentru un întreg weekend, de momentele când ne plângeam una alteia și făceam o adevărată dramă din toate nimicurile, doar pentru a ne arăta afecțiunea și devotamentul.

Sierra și familia ei, aveau o fermă de brazi de Crăciun. În fiecare an, plecau din Oregon în California, pentru o lună, timp în care își vindeau br
azii. Această plecare a ajuns o tradiție pentru Sierra. Deși își iubea prietenele, abia aștepta să plece alături de părinți și să-i revadă pe oamenii dragi ai lunii Decembrie.

Sierra avea standarde înalte și renunța ușor la o relație, dacă își dădea seama că partenerul nu corespundea cerințelor ei. Liceenii ce lucrau alături de ei în timpul sezonului, nu îndrăzneau să îi arunce mai mult de o privire, altfel, tatăl ei îi punea să facă cele mai murdare treburi. Dar Caleb nu lucra pentru ei, el lucra într-un local și putea să îi facă ochi dulci Sierrei. 
Caleb era un tânăr atrăgător și extrem de sufletist. Sierra a fost fermecată de el, dar prietena ei a atenționat-o în privința lui, spunându-i că acesta are o pată în trecutul său și toată lumea îl evită din această cauză. Poate fi această informație suficientă pentru a o ține pe Sierra departe de Caleb? Citiți și descoperiți!

Mulțumesc mult, Cătălina, pentru acest cadou deosebit!

Cartea a apărut la LEDA EDGE- GRUP EDITORIAL CORINT în 2016, romanul are 252 de pagini iar titlul original este: What light.

9 comentarii:

  1. Aaah, Lumina iubirii💗💗💗
    Am citit și eu cartea, chiar acum câteva zile am terminat-o (mă rog, am început-o și terminat-o în aceeași seară) și mi-a plăcut super mult.
    Deși nu mă așteptam, cartea a reușit sa-mi pătrundă în inima și să mă introducă, totodată, și pe mine în atmosfera sărbătorilor de iarnă!💝
    Îmi place tare mult cum scrie Jay Asher, mi-a plăcut povestea, dar, mai ales, personajele!
    Sierra a fost personajul meu preferat, am adorat prietenia dintre ea și celelalte fete (Elizabeth, Rachel și Heather), cele trei mi-au adus aminte de prietena mea cea mai buna, Nicoleta😂
    Despre Caleb nici nu mai vorbesc, mi-a plăcut super mult și de el.
    Per total, cartea mi s-a părut a fi perfectă pentru această perioadă!
    Felicitări pentru prezentare!😍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Se vede că ți-a făcut și ție!😍❤

      Ștergere
  2. Perfecta pentru perioada asta. Frumoasa recenzie. ����

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare numai buna pentru decembrie. Coperta mă fascinează. ♥️

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, chiar am citit și eu cartea și am rămas cu o impresie plăcută. O recomand cu mare drag oricui..

    RăspundețiȘtergere
  5. In sfarsit o carte citită de bine si nu regret, dar cred ca daca nu era provocarea cu cartea de 10 o mai amânat vreun an. O carte numai bună pentru această perioada, deci o recomand si eu.
    P. S. Trebuie sa incerc cafeaua cu gust de mentă.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...