marți, 7 noiembrie 2017

NOPȚI ÎN RODANTHE de NICHOLAS SPARKS recenzie



Dacă simți nevoie de romantism, Nicholas Sparks este autorul potrivit pentru această stare. Cărțile lui au tot ce trebuie... iubire, dramă, poveste captivantă și stropul de magie necesar.

De când am citit prima carte semnată de el, fenomenul Sparks m-a cuprins și mă trezesc cu dorința de a citi ceva scris de el, de a trăi o poveste frumoasă de iubire ce mă face să apreciez ceea ce am, să mă bucur de fiecare clipă trăită alături de familia mea. Cărțile lui nu sunt doar „miere” și este renumit pentru lucrul acesta. Cărțile lui au dramă, personajele lui pot fi, la fel de bine, vecinii tăi, frații tăi sau chiar tu. Întâmplările create de el, pot fi parte din povestea de viață a cuiva apropiat ție sau, poate, o parte din viitorul tău.

Acum o să vă vorbesc puțin despre subiectul cărții și vă invit să ascultați piesa de mai jos, în timp ce citiți!


Adrienne este mama a trei copii și o fostă soție exemplară. Ea a fost părăsită de soțul ei pentru- surpriză- o colegă de muncă mai tânără și disponibilă. Chiar dacă lucrurile își continuau cursul firesc după divorț, ea fiind în continuare mama de care copiii ei aveau atâta nevoie, fără să își dea seama, a devenit o femeie singură!

Adrienne avea mare nevoie de bani. Cu tatăl bolnav și cu trei copii adolescenți, e de înțeles. Când o prietenă i-a propus să aibă grijă de hotelul ei din Rodanthe, aceasta a acceptat. Nu părea a fi o muncă grea, deoarece în aceea perioadă de iarnă doar un singur om și-a făcut rezervare. Acest om era un chirurg renumit. Paul venea în zonă cu treburi, dar nici măcar nu bănuia ce îl aștepta acolo.

Între cei doi a fost chimie de la început. Așa cum ne-a obișnuit Sparks, iubirea dintre ei s-a dezvoltat repede, relația lor fiind încărcată de respect și atracție, încă de la început. Iubirea s-a instalat comod în inimile lor, chiar dacă niciunul dintre ei nu s-a așteptat să se ajungă acolo.

Dar, fiind adulți, fiecare avea responsabilități și obligații. Totuși, Paul nu se lasă intimidat și îi promite că se va întoarce la ea. Oare va reuși acesta să își țină promisiunea? 

Mulțumesc, Libmag, pentru carte, am savurat-o cu adevărat! 
Nopți în Rodanthe se găsește aici!


20 de comentarii:

  1. Pare o carte relaxată. Sigur mi-ar plăcea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumoasa pare! Cărțile lui îmi bucura mereu inima. Îți recomand și Cel mai lung drum

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie sa o citesc si eu, m-ai facut curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am citit nici o cărți de Nicholas Sparks, dar par interesante. Chiar trebuie să încerc şi alți autori❤

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos ai punctat cartea! Si melodia e foarte potrivita! Sparks are un stil dulce-amarui de a scrie si te lasa cu o usoara melancolie la final, dar sunt frumoase cartile lui. Nopti in Rodanthe mi-a placut mult!

    RăspundețiȘtergere
  6. O carte foarte frumoasa si o ecranizare pe măsura!

    RăspundețiȘtergere
  7. O recenzie care m-a convins!❤❤❤ Trebuie sa citesc si eu!

    RăspundețiȘtergere
  8. O recenzie minunat, felicitări! ❤ Și melodia m-a indus în starea necesară

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-a placut cartea, dar încă mai am o mica retinere când incep o carte scrisă de acest autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu nu prea pot sa citesc și în același timp sa ascult și muzica, nu pot sa ma concentrez asupra ceea ce citesc, prefer sa savurez cartea mai intens decât muzica.. 😉

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Postare prezentată

Sub luna de șofran de Nicole C. Vosseler ; titlul original: Unter dem Safranmond

"SUB LUNA DE ȘOFRAN este un roman fermecător despre iubire, dorința de libertate si căutare a acesteia în lumi fascinate, despre pasiun...