Călătorie în lumea tuturor posibilităților



Am primit un tag foarte interesant de la Drumul vieții, mi-au plăcut întrebările și am hotărât să răspund. 

1. Să presupunem că te-ai reîncarnat și de-a lungul timpului ai ales diferite identități, ce crezi că ai fost ultima dată? Ce meserie ai avut?

Sper că bibliotecar. 



2. În ce țară ai fi dorit să trăiești?

Îmi place foarte mult și aici în România, dar dacă ar fi cazul să mă mut m-aș gândi la Suedia sau Irlanda... sau poate Italia? Greu de ales!


3. Dacă te-ai teleporta pentru o noapte, unde ai dori să mergi și cu cine?

Pentru o noapte cred că aș merge În Africa de Nord să citesc la lumina acelui copac de luminează noaptea sau în Hawaii că i s-a pus pata Maiei de vreo câteva zile. Cu familia, oricând și oriunde!


4. Dacă ești cititor pasionat, sigur ai abilități speciale. Te-ai gândit cum ar fi dacă ai avea o șansă infimă și să pătrunzi în mintea oamenilor pentru a le citi gândurile?

Păi... tot timpul am crezut că reușesc să intuiesc gândurile oamenilor. Asta până când am dat de facebook și m-a coborât cu picioarele pe pământ. Dacă mă gândesc bine, cred că de asta se numesc gânduri, să rămână personale, așadar, mai bine nu le știu.


5. În cazul în care ar da norocul peste tine și ai ajunge să descoperi lampa lui Aladin sau o baghetă magică, ce dorință ai dori să se materializeze?

Mi-aș dori sănătate pentru toată lumea. Știu că sună ca un discurs de la concursurile de Miss, dar am ajuns la concluzia că sănătatea este cea mai importantă.

Dau leapșa mai departe Cătălinei și Ancuței.

Etichete: ,