ACCIDENTUL de NICHOLAS SPARKS recenzie



  Ce mai iubesc eu provocările literare! Așa reușesc să scot în față și să citesc cărți demult dorite. De data aceasta, la provocarea #alegecarteanumeluimeu din grupul Prefață de carte și Porția de citit, am fost provocată să citesc Accidentul de Nicholas Sparks și m-am bucurat de fiecare clipă petrecută în compania acestei cărți frumoase.

Chiar și titlul ne sugerează faptul că în carte este descrisă o tragedie și bineînțeles că Sparks a scos tot ce s-a putut din acea dramă, m-a făcut să plâng pierderea familiei, să mă înfurii, să judec, să cer dreptate... ca mai apoi să regret, să retrag tot ce am gândit, să sper că soarta va fi mai blândă și mai răbdătoatre cu vinovatul decât am fost eu.

Toată lumea îi cunoștea pe cei din familia Ryan, îi admirau pentru modul în care se iubeau și pentru faptul că erau cu adevărat fericiți, de aceea tot orășelul a suferit când această familie s-a destrămat. 

Când Missy nu s-a mai întors de la alergat, Miles a apelat la șeful lui pentru a se asigura că totul era în regulă. Din păcate, șeriful descoperise trupul lui Missy fără suflare și și-a anunțat prietenul că viața tocmai i-a fost distrusă.

Deși te aștepți ca după așa o pierdere tatăl și fiul să se apropie, Miles a renunțat la multe din obiceiurile lui și se concentra tot timpul asupra găsirii șoferului implicat în moartea soției lui, timp în care fiul său se simțea ignorat. 

Acum, după aproximatv doi ani de la tragedia familiei Ryan, Miles este chemat la școală de către noua învățătoare a lui Jonah- o tânără proaspăt mutată în oraș.

Încă de atunci, de la prima lor întâlnire la școală, mi-am dat seama de legătura ce se crea între ei, am adorat replicile lor ce m-au făcut să râd în hohote la miezul nopții și modul în care se tachinau. Chiar și Miles a recunoscut în sinea lui că Sarah e o apariție surprinzătoare și tare și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu ea. Lucru ce s-a întâmplat, se întâlneau la meciurile de fotbal ale copilului, la școală și mai apoi ieșeau la întâlniri savuroase pline de romantism.

Totul sună foarte bine, așa-i? Cei doi sunt îndrăgostiți, Jonah o adoră pe Sarah, familia ei e încântată de noua legătură, Jonah nu mai are coșmaruri, Miles se gândea tot mai rar la acea noapte blestemată... și totuși totul s-a schimbat atunci când un alcoolist din oraș a hotărât să conducă beat, totul s-a schimbat când Miles l-a arestat pe acest bărbat. Cum poate schimba un lucru atât de banal noua viață a familiei Ryan? 
Ofer cărții cinci steluțe pe Goodreads și o recomand cu drag! 

Etichete: , ,