Să-l cunoaștem mai bine pe Marius Teodor Ungureanu




Marius Teodor Ungureanu este autorul romanului Înger și demon. Începuturi ce a ajuns de curând și în biblioteca mea.

Deși locuim în același oraș abia acum am avut ocazia să-l cunosc și pot să vă spun că am găsit un om cald, optimist și vesel, ce a acceptat cu entuziasm să răspundă întrebărilor mele. Vă invit să-l cunoașteți mai bine!



1.Descrie-te într-un cuvânt!
 Familist.

2. Ce voiai să te faci când vei crește mare?
 Îmi doream foarte mult să fac sport de performanță și să devin handbalist. Iubesc acest sport.

3. Calități....cum le pui în evidență?
 Întotdeauna las pe cei din jurul meu să-mi descopere calitățile, cred că una dintre ele ar fi, sufletist.

4. Defecte...le ascunzi sau te ascunzi după ele?
 Unul dintre defecte și cel mai des întâlnit este că pun foarte repede suflet în ceea ce fac sau, la suflet anumite persoane și am avut numai de suferit.

5. Exercițiu de imaginație: ce ai face într-o lume fără cărți?
 Cred că aș inventa una. Ar fi foarte greu în cazul meu, pentru că atunci când citesc dau o fugă în interiorul cărții și sufăr, plâng, râd, alături de personaje.

6. Cine te-a format, ca sa devii omul de astăzi?
În primul rând părinții, apoi fetița și nu în ultimul rând, VIAȚA.

7. Cine este cel mai mare fan al tău?
AMELYA, fetița mea apoi, dintre scriitori, Carmina Harr și Sandra Coroian.

 8. Ce carte crezi că ar trebui să se studieze obligatoriu în școli?
 O carte intitulată pur și simplu VIAȚA, care să-i învețe pe toți elevii ceea ce înseamnă să iubești, să fii fericit și să fii un om mai bun. Pentru că o viață fără aceste lucruri este ca o prăpastie fără fund.

9. În loc de "la revedere".
 Pentru cei care doresc să descopere tărâmuri noi, creaturi necunoscute, Îngeri, Demoni, sunt învitați să achiziționeze romanul ÎNGER și DEMON. ÎNCEPUTURI.
Vă mulțumesc din suflet pentru acest interviu.


Eu îți mulțumesc, Marius!

Înger și demon. Începuturi, se bucură de foarte multe recenzii pozitive, lucru ce mă face extrem de curioasă și de aceea voi reveni cât de curând cu părerea mea.
Pentru a cumpăra acest roman vă invit să luați legătura cu autorul  sau să-l comandați la editura Corsei.


Etichete: , , , ,