joi, 27 aprilie 2017

JOC DUBLU de LISA SCOTTOLINE recenzie



Am ales această carte după copertă și mă bucur că flerul meu încă funcționează și am avut parte de o aventură incitantă.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că am intrat direct în acțiune și descrierea a fost dozată pe tot parcursul cărții.

Încă de la început facem cunoștință cu Surorile gemene, Bennie și Alice. Bennie este o avocată de succes extrem de decentă și corectă, dar Alice evită cât de mult munca cinstită și viața corectă. Exact! Două extreme despărțite în copilărie, dar unite atunci când Alice a fost acuzată de crimă. Bennie s-a simțit vinovată că a fost copilul  ales de mama lor și a ajutat-o cât mai mult pe sora abia cunoscută. Acum, îngropată de vie într-o cutie, se gândește cât de bine a făcut că i-a dat credit surorii ei, în ciuda avertismentelor primite de la cei din jur.

Benny dă o adevărată luptă pentru supraviețuire... fără să fi bănuit vreodată ce zace în ea, dă voie instinctului de supraviețuire să iasă la suprafață și se luptă ca o adevărată leoaică cu sălbăticiunea ce încerca că sfâșie cutia și să ajungă la ea. 

În tot acest timp, Alice își pavează drumul spre libertate plănuind să se mute în Bahamas, dar nu înainte de a muta toți banii surorii ei într-un cont la care să aibă acces. Cum toate transferurile durează câteva zile, Alice se vede nevoită să intre mai mult în pielea surorii ei și să-i convingă cunoscuții că ea nu este nimeni alta decât Bennie. Planurile îi sunt date peste cap când Bennie "învie din morți ".

Dar ce te faci când toate probele duc spre tine? Când prietenii sunt de partea greșită, când iubitul tău stă în dreapta ei? Când toată lumea te crede o impostoare și povestea ta este considerată o născocire? Cât de mult trebuie să urăști, încât doar răzbunarea să conteze? Va mai fi vreodată acea Bennie, sau Alice a distrus orice urmă de inocență și bunătate din ea?

În paralel ne este prezentată și viața lui Mary. O tânără nevoită să treacă peste o întâmplare groaznică și pusă acum în situația de a-și pune ordine în viață, familia acesteia asigurând umorul cărții.

Mulțumesc Editurii ALL  pentru ocazia de a citi această carte. JOC DUBLU  de Lisa Scottoline se poate cumpăra de aici.

4 comentarii:

  1. Suna super bine recenzia ta. Neaparat trebuie sa citesc cartea asta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am citit in loc de grozava, groaznica si nu intelegeam de ce, pentru ca in recenzie era de bine :))

      Ștergere

Spune-mi părerea ta:)