DUFF de KODY KEPLINGER recenzie


După cum știți, de ceva timp în grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit, au loc tot felul de provocări și de jocuri. În urma unei astfel de provocări am citit DUFF și sunt foarte încântată de acest lucru.

DUFF este o carte cu adolescenți, o carte ce scoate în evidență problemele acestora, trăirile la care sunt supuși și felul în care reușesc să le depășească. Deși personajele principale sunt adolescenți, la fel de bine ar fi putut fi adulți... de ce zic asta? Păi să vă explic:

Bia își petrece majoritatea timpului cu pritenele sale, Jessica și Cassey. Deși nu îi place să își petreacă serile în cluburi, ea le face uneori pe plac. În una din acele seri, Bia este desemnată urâțica grupului(DUFF) de către unul din cei mai râvniți băieți din școală, Wesley. Deși nu a vrut să dea atenție acestui incident, pur și simplu acest cuvânt a început să o obsedeze.

Bia părea să aibă toată situația sub control, era sigură pe ea și nu dădea de înțeles că ceva nu ar fi în ordine în viața ei... dar cum aparențele deseori înșeală, Bia trecea printr-o suferință mult prea întâlnită: părinții ei nu se mai înțelegeau, mama ei își dorea divorțul, iar ea refuza să vorbească despre asta cu prietenele ei. De ce? Pur și simplu nu ieșeau cuvintele, știți și voi cum e când știi că ar trebui să mărturisești ceva și nu poți!

Totuși, Bia a reușit să găsească o metodă de a scăpa de energia negativă ce o înconjura continuu, ea a început să se culce cu Wesley- tipul ce îi zice Duffy- cam masochistă, știu- dar doar el reușea să-i "amorțească creierul". Cum această relație nu este una demnă de laudă, a ascuns-o cum a putut mai bine de prietenele ei. Așa, încet, încet, Bia s-a trezit într-un șir de minciuni ce o îndepărta de Jessica și Caesy.

Mi-a plăcut mult legătura făcută cu LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI și mi-a întărit dorința de a citi acel clasic.

Cum va reuși Bia să facă față problemelor din familie și sentimentelor noi ce îi cuprind sufletul? O să aflați citind DUFF. 

În concluzie, iar am ieșit câștigată din provocarea CARTEA DE NOTA 10 și aștept cu interes următoarea provocare.


Etichete: , , ,