LOVE&GELATO VACANȚĂ LA FLORENȚA de Jenna Evans Welch





Love&Gelato este cartea aleasă pentru provocarea din grupul Prefață de carte , cartea de nota 10. 

Am citit cu drag această carte, deși recunosc că dacă nu ar fi fost aleasă pentru provocare, o mai evitam mult timp. De ce? Pai este o carte cu adolescenți și le cam evitam înainte... acum, după Love&Gelato și la recomandarea unei prietene, am început o serie ce are în prim plan adolescenți (despre primul volum curând). Așadar, pot spune că și de data aceasta am ieșit extrem de câștigată după CARTEA LUNII.

Carolina este nevoită să se mute în Italia după moartea mamei ei. Trebuie să locuiască cu Howard, un bărbat din tinerețea mamei ei ce e posibil să îi  fie tată, iar faptul că acesta locuiește într-un cimitir... nu o ajută deloc să accepte mai ușor situația. 

Lucrurile se mai îndulcesc când Lina îl cunoaște pe Ren și acesta o prezintă prietenilor lui.
Când Lina a primit jurnalul mamei ei, aventura a început! Cei doi adolescenți urmează traseul "trasat" în jurnal și astfel Lina află lucruri neașteptate, dar are parte și de apropierea la care tânjește atât de mult.

Love&Gelato este o carte frumoasă, plină de culoare și gusturi, o carte ce-ți face "poftă de Italia". Ca orice carte reușită, cartea are părți egale de dramă, umor și iubire. Drama este asigurată de moartea mamei, o damă puternică pentru orice copil. Pentru a egala, am avut parte de două povești frumoase de iubire❤. 

M-a impresionat bunătatea lui Howard, am fost extrem de încântată de prieteniile și legăturile legate între adolescenți, iar legendele locale pline de istorie mi-au bucurat sufletul și mi-au alimentat dorința de a vizita Italia.

I-am oferit cărții patru steluțe pe
 Goodreads și o recomand cu drag!

Etichete: , , , , , ,