Valuri de viață - Lina Moacă



   Am știut mereu că fiecare carte are momentul ei potrivit, că fiecare rând vine să aline starea mea, că regăsesc printre pagini încredere și putere. Valuri de viață este o astfel de carte. 
Te tulbură, te vindecă, te alină și te lasă să îți revii, te îndeamnă să privești în ansamblu. 
Cât ar fi furtuna de groaznică, câte valuri ar mătura țărmul, oricât de puternic ar lovi, într-un final marea se liniștește. E limpede, frumoasă și albastră, cucerește inimi cu măreția și orizontul ei îndepărtat.


 Înveți o altă lecție, aceea a iubirii. Iubirea este un cuvânt atât de simplu, dar atât de complex, care include atâtea trăiri, atâtea vise, atâtea speranțe. Câte promisiuni sunt închise într-un singur sărut? Câtă nebunie dulce măsurată în bătăi de aripi de fluturi? Câtă speranță și cât abandon? Iar pe lângă toate astea, în numele iubirii s-au scris și se vor scrie cele mai frumoase povești, povești cu protagoniști care au avut nevoie de o singură privire pentru a ști că suntem pierduți pentru totdeauna în ochii celuilalt, care au știut că oriunde s-ar ascunde și oricât ar fugi, dragostea nu dispare. Rămâne și prinde rădăcini atât de puternice încât nimeni și nimic nu le poate îndepărta. 





  Când am început cartea m-am gândit că pe lângă faptul că va fi prima mea lectură semnată de Lina, va fi și ceva diferit ca gen, un young-fiction romance care sinceră să fiu nu este tocmai genul meu preferat. Însă fluiditatea lecturii, modul cursiv și stilul neîncărcat de floricele, de metafore m-au cucerit imediat. Să nu credeți cumva că romanul nu abundă în pasaje atât de frumoase, atât de bine scrise încât eu le-am și marcat cu notițe adezive pentru că îți dau speranță, pentru că sună ca un sfat prietenesc menit să aline și să ajute. Lina are ceva, acel ceva care prinde, care se simte că este scris din suflet pentru suflet, acel ceva care deși poate este scris pentru un sector de vârstă poate fi adresat tuturor în același timp. 


                                                                 *****

     ”Mă consider o persoană destul de normală, care se bucură de multe lucruri frumoase, dar și simte lipsa multora. În viață există lucruri mult mai importante decât banii. Nu contează cât ai, ci ce ai. Mereu am încercat, cum de altfel o fac chiar în acest moment, să găsesc un echilibru care să mă mențină acolo unde trebuie- pe linie. Încerc să fac lucrurile bine, pe cât îmi este omenesc posibil, deși balanța e dezechilibrată brutal fără nicio speranță de redresare.”



Primele pagini m-au întristat și m-au bucurat în aceeași măsură. Am aflat că Irina Albu o tânără încântătoare în vârstă de 18 ani, rămăsese orfană la 9 ani de ambii părinți.  Durerea din sufletul ei încă nu trecuse, iar familia ei se rezuma la două persoane: ea și bunicul ei. Dan, bunicul ei, pe care ea îl alinta ”moșneagul meu”, o crescuse înconjurată de dragoste și de răsfăț dar nu îi va putea fi mereu alături, era bătrân și se ținea de viață măcar cât să o vadă fericită, căsătorită și iubită. Deși la început m-a mirat faptul că Irina îl striga pe bunicul ei cu numele mic, apoi am înțeles. Bunicul este un cuvânt atât de frumos, dar automat insuflă imaginea unui bătrânel simpatic, care se apropie inevitabil de ultima clipă. Dacă îl striga Dan era ca și cum el era tânăr și invincibil, puternic și cu un drum lung în față. Irina nu știa să facă față pierderii moșneagului ce îi închinase viața sa. 




  Pentru că era conștientă că nu poate să mai stea departe de bunicul său, Irina îi cere acestuia să o lase să termine liceul în București. Nu voia să mai rămână la Paris acolo unde făcuse deja primii ani de liceu, deși acolo era o bucată mare din viața ei, la București era cea mai importantă: bunicul și cimitirul unde putea fi alături de părinții săi.




 Cum bunicul nu îi poate rezista, Irina ajunge la un liceu de fițe din capitală, unde este înconjurată de superficial, de antipatii și ”bisericuțe”. În mijlocul acestei nebunii un crai de verde, cu cei mai pătrunzători ochi verzi, o tulbură și o cucerește instantaneu. Deși la început și el arată un interes pentru ea, când îi află numele, craiul fuge iar de-a doua zi o tratează cu o mare indiferență. Bineînțeles că nici Irina nu înțelege de ce, nici eu ca să fiu sinceră.



Deși își face imediat prietene, mai ales că o regăsește și pe Mel, colega ei din primară, și primește sfaturi de integrare dar este și pusă la zi cu bârfele de pe holurile liceului, Irina este atrasă într-un mod inconștient de craiul verde, pe numele lui Robert Groza.



Când Victor Sima, nepotul unor prieteni de familie ai familiei Albu, descoperă atracția dintre cei doi, îi mărturisește Irinei un adevăr teribil: Robert era fiul celui care îi omorâse părinții în accidentul de mașină. Deși este o lovitură cruntă, Irina nu îl urăște pe Robert, nu are cum, nu e vina lui. Când îl întâlnește pe Robert întâmplător la mormântul părinților ei, Irina află că acel accident nefericit distrusese două familii: pe a ei pentru totdeauna și pe a lui pe termen nelimitat. Cu un tată măcinat de vină în închisoare, cu o mamă prea ocupată cu afacerea familiei și prea îndurerată, Robert și sora lui, Paula, crescuseră mai mult singuri măcinați și ei de durere și vină.



  Însă inimii nu îi poți porunci, nu? În plus se pare că soarta îi aruncase unul în brațele celuilalt pentru a da naștere unui lucru frumos din toată urâțenia aia. Toți aveau nevoie de uitare, de iertare și de dragoste. Ea înțelegea, dar oare Dan ar fi putut accepta? Inima lui rănită și bătrână ar fi putut accepta ca fiul celui care îi răpise familia să stea la masa lui?
Deși povestea lor de dragoste începe și decurge atât de frumos, ceva planează asupra lor. Teamă, vină, nesiguranță și neîncredere. Vor avea vreo șansă?



  Cum va putea Irina să facă față iubirii mistuitoare și vinei care îi apăsa sufletul? O iubește Robert sau vrea să spele păcatele? Vrea să o răsfețe pentru durerea din trecut?




Acțiunea continuă și vă asigur că sunt câteva răsturnări de situație la care nu mă așteptam. Poate unele replici ar putea fi prea dulci pentru unii, pentru mine nu au fost. Știm cu toții că în tinerețe, mai ales la prima dragoste ne dăruim profund, nebunesc și nu avem limită.

Eu vă recomand cu drag cartea, mai ales că mai sunt multe lucruri de descoperit. Irina va mai avea de înfruntat câteva valuri până când își va găsi liniștea, important este cui îi aparțin brațele celui care o așteaptă pentru a o iubi și a o feri de următoarea furtună.



  Cartea o voi cota cu 5 steluțe pe Goodreads. O felicit pe Lina Moacă pentru povestea minunată pe care a adus-o la viață cu ajutorul personajelor, cu ajutorul stilului de scriere și a pasiunii pe care am resimțit-o printre rânduri. Autoarea mi-a oferit o lecție despre dragoste, speranță, despre modul în care putem accepta pierderile din viața noastră și a trăi cu ele. 


” Fără îndoială, întreaga mea copilărie e printre aceste lucruri. Totuși, nu mi-e teamă că amintirile atât de prețioase vor dispărea odată cu ele. Ăsta e adevărul. Știu că sunt metafizice, ca și iubirea. Nu se pot arunca, pentru că nu stau pe etajeră sau în dulap, ci sunt peste tot înăuntrul meu.”
  Mulțumim Herg Benet pentru cartea oferită pentru recenzie, iar pe voi dacă v-am tentat vă invit să accesați acest link de unde o puteți achiziționa. 


Etichete: , , , , ,