luni, 16 ianuarie 2017

Jurnalul primei mele morți - Ioana Duda






  ” Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poți suferi împreună cu ei, dar nu îi poți salva. Îi mai poți alina, ca atunci când faci un calmant unui bolnav în chinuri, dar efectul trece și doare din nou. În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.”

NUME: JURNALUL PRIMEI MELE MORȚI
AUTOR: IOANA DUDA
EDITURA: HERG-BENET
NUMĂR PAGINI: 205
AN APARIȚIE: 2016
    

   Mai întâi trebuie să fac o precizare: niciodată nu mi-a fost mai greu să vă vorbesc despre o carte, niciodată nu mi-a fost mai greu să îmi găsesc cuvintele.
Sunt efectiv prizonieră în două tabere, una în care m-am regăsit în rândurile cărții, cealaltă- cea în care am înțeles durerea, frustrările, teama și singurătatea, dar nu am înțeles de ce a fost limbajul acesta cel ales. Sunt open minded, dar consider că ne putem exprima nu neapărat politicos, nu frumos, dar cumva. Să îl văd eu pe ăla care nu a spus măcar o singură dată un cuvânt urât, sau o înjurătură la nervi, dar din punctul meu de vedere ( strict al meu), alternanțele astea între fazele pe care le-am citit cu sufletul la gură și cele pe care nu le-am plăcut, mi-au tulburat un pic bucuria lecturii. 


                                                  *******


   Incipitul cărții a fost un șoc: Valentina are 32 de ani și a doua zi la ora 9.25 vrea să se omoare. Vrea să moară acum cât este tânără și frumoasă, dar mai ales neiubită.

Valentina se născuse exact ca și ceilalți copii: pură, inocentă și caldă. Toți părinții își doreau un copil ca ea. Dar răutățile, frustrările și cuvintele dure au șters puritatea până a rămas un suflet singur, neînțeles, care are propriile bătălii. 

 Întâlnise mai mulți bărbați în viața ei, dar niciunul nu era cel care se putea mula după nevoile pe care le nutrea la momentul acela. Când a apărut El, un uragan de sentimente au năvălit la suprafață: suferință, iubire, abandon, iertare, compromisuri, pasiune. Iar ea plecase. După 3 ani, plecase iar acum lumea ei era incompletă. 
  De aceea vrea să moară. 

Cartea este structurată pe capitole care poartă nu nume, ci orele care îi mai rămân din viață. Într-o discuție cu Îngerul sau păzitor, sau cu ea însăși, cu propria conștiință, Valentina recapitulează toate deciziile, toate vorbele care au făcut-o să fie ce este astăzi. 

De la părinții care o loviseră cu vorbe dure și îi puseseră pe umeri toate visele lor neîmplinite, la bărbații care îi folosiseră trupul când ea se considera o Zeiță, la prietena ei, Matilda, cea care o completa și care îi fusese alături, toți au momentul lor în aducerea aminte a Valentinei.

Și nu, nu o interesează nici că pentru clipa ei de egoism cei care rămân în urmă vor fi distruși de durere. Ea știe doar că e singură și incompletă.

Decizia e luată, dar oare ce se va întâmpla?

*****

Acum să punctez ce nu mi-a plăcut. 
În primul rând limbajul. Nu că aș tremura dacă aud asemenea cuvinte, mi-aș băga capul sub nisip ca struțul, dar cuvintele astea au izvorât din frustrare și slăbiciune, iar toți cei care au rănit-o nu ar trebui să vadă cât de mult o afectează. Nu cred că asta era manieră justă prin care putea exprima tot ceea ce simțea. Nu cred că numai dacă umplem paginile de cuvinte cu tentă obscenă putem să arătăm golul din inima noastră. 
Mi-a plăcut modul natural și fluid de scriere, dar mi-a displăcut total vulgaritatea. 
Nu știu dacă toate cărțile autoarei păstrează aceeași tentă, așa că vă rog pe cei care ați citit-o pe Ioana să ne spuneți părerile voastre. 
Cert e un singur lucru, povestea va urma...



 Cartea am primit-o de la Editura Herg Benet, cărora le mulțumim iar voi puteți achiziționa cartea de aici, dacă v-am făcut curioși. 


4 comentarii:

  1. Din pacate nu am citit nimic de la autoare, nu v-as putea spune parerea mea..Dar mi se pare interesanta recenzia! Intr-adevar, intalnesc si eu carti care imi displac, dar nu cartea in sine, ci unele paragrafe sau limbajul care este folosit in unele scene.. Mi s-a intamplat acum, la cartea pe care am inceput-o astazi, Orfani in Brooklyn, de Jonathan Lethem. Este un limbaj pe care nu il prea inteleg, si uneori ma scoate din sarite. Am vrut sa renunt la carte, dar am observat ca, spre miezul cartii, se mai schimba situatia, in unele locuri. Sper sa reusesc sa o termin. Poate voi avea ocazia sa citesc si Jurnalul primei morti. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am avut ceva cu această carte, limbajul pe alocuri, mi-a displăcut.

      Ștergere
  2. Nici eu nu am citit nimic de această autoare si ținând cont de recenzia ta si de subiectul cartii, cel puțin pentru un timp spun pas si nu o trec pe listă. Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am citit nimic de aceasta autoare. M-ai facut curioasa. Am intalnit si eu, la un ele carti, un limbaj mai vulgar, dar am reusit sa trec de enervare. Incerc sa privesc povestea in sine, sa fac abstractie. Asta daca imi place cartea.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Google+ Followers

Afișări de pagină