COLABORATORI

vineri, 25 noiembrie 2016

Înainte să adorm de S.J. Watson ; Titlul original: Before I go to sleep




Am terminat de câteva zile ÎNAINTE SĂ ADORM, dar tot am amânat să scriu despre ea deoarece aveam gândurile puțin împrăștiate și nu știam de unde să o apuc. Nici acum nu știu prea bine, dar am zis că o să încep cu o întrebare... o temă de gândire : Cum putem să fim 100% siguri pe loialitatea celor din jur? Nu cumva acordăm credit și încredere mult prea ușor? 



◇◇◇



Înainte să încep această carte, am citit câteva păreri despre ea, păreri postate pe grup ce m-au încurajat să nu mai aștept și vă mulțumesc pentru asta! 

 Dacă am notat FATA DIN TREN cu nota 9, acesteia trebuie să-i dau cam 12... atât de captivantă și interesantă a fost! 

◇◇◇



Prima parte a cărții m-a bulversat  total! Fără să îmi propun, am intrat în  pielea lui Christine și m-a cuprins groaza! Să vă spun și de ce: Christine este o femeie ce suferă de un fel de amnezie ce nu îi permite să își păstreze amintirile mai mult de o zi, deci după ce starea de somn profund s-a instalat, amintirile ei dispar și se trezește din nou cu aceleași senzații și probleme: loc străin, bărbat străin lângă ea sau șocul realizat de  reflexia din oglindă ce îi arată că are altă vârstă decât se aștepta. Tot atunci am făcut cunoștință cu Ben- soțul atent, răbdător și iubitor- ce îi explică în fiecare dimineață ce se întâmplă cu ea și cât de mult o iubește. Groaznic, nu?

Ben a fost contactat de multe ori de diferiți doctori care propuneau diferite tratamente pentru soția lui, dar acesta le refuza bazându-se pe experiențele anterioare, astfel fiind sigur că nu o pot ajuta. 

Doctorul Nash nu s-a lăsat intimidat de refuzul soțului și a hotărât să ia legătura direct cu Christine, deoarece studiul făcut pe boala ei l-ar fi ajutat în carieră.

Cei doi au convenit ca femeia să țină un jurnal în care să noteze tot ceea ce face pe parcursul zilei și doctorul să o sune zilnic pentru a îi aduce aminte unde a ascuns jurnalul... da, ASCUNS deoarece au ajuns la concluzia că ar trebui ca soțul ei să nu afle despre acest lucru pentru moment.

Cu ajutorul jurnalului, Christine a reușit să-și formeze un trecut și zilnic suferea pentru veștile rele din viața ei de parcă atunci le-ar fi auzit pentru prima dată... deasemenea, a reușit să afle unele detalii ale vieții ei ce soțul prefera să le ascundă de ea.

  Voi cum ați reacționa să știți că partenerul e singura persoana în care vă puteți încredere și totuși să nu reușiți să vă destăinuiți deoarece instinctul vă oprește? Este un exercițiu greu de imaginație, mai ales dacă mai adăugăm și lipsa memoriei.

Emoțiile au fost foarte bine transmise, i-am putut simți frustrările, confuzia și durerea  interioara. Christine mi-a adus aminte de Moud din ELISABETH A DISPĂRUT(recenzie Aici), aceeași confuzie specifică amnezicilor, dar și aceeași determinare specifică femeilor puternice!


◇◇◇



Credeți că va reuși Christine să îi spună soțului despre terapia începută? Va da roade acea terapie? Cât de bun este un soț care refuză noi tratamente pentru soția lui? Este un om rău sau doar un bărbat sătul de încercări fără rezultat? De ce Christine nu are nicio prietenă în jur? Va reuși ea să potrivească piesele puzzle-ului și mai ales... va putea suporta rezultatul lui? Acestea sunt doar câteva întrebări de care m-am lovit pe parcursul cărții și pot să spun că finalul m-a surprins! 

În mod clar,INAINTE SĂ ADORM mi-a deschis apetitul spre astfel de cărți! De asta ador eu grupul nostru! Fără recomandările voastre nu începeam curând această carte și ar fi fost o mare pierdere!

I-am acordat cărții 5 steluțe pe goodreads 😍😍😍 ! 

17 comentarii:

  1. Așa bună? E clar, trebuie sa o citesc :) Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce curioasă sunt acum, off oare când o sa îmi fac timp...

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar așa buna e? Acum mă tenteze tu pe mine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow!! Sincer pana sa iti citesc recenzia eram tentata s spun pas desi mi se pare destul de interesanta. Acum clar ma atrage cartea si mi-ar placea sa o citesc. Mersi de recomandare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Adriana mamă, ce-mi faci? De ce mă ispitești? Bine..Pe listă...Misterioasă, nu neapărat medicală, mai mult psihologică, deci trebuie să o citesc! Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. eu am vazut doar filmul si e printre cele mai bune filme pe care le-am vazut anul trecut

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca nu ma insel era si un film realizat dupa aceasta carte. Subiectul mi se pare foarte interesant. Nu am citit cartea asa ca o voi trece pe lista de lectura.

    RăspundețiȘtergere
  8. O carte minunata. Felicitări pentru recenzie😍

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)