Dragă, ma duc la Charlie / Cherrie, je vais a Charlie - Maryse Wolinski


                                                         




  Am primit cartea de la Editura All și mai întâi de toate as vrea să le mulţumesc. A fost nevoie să arunc doar o privire către  sloganul " Je suis Charlie" ca să îmi aduc aminte  de atentatul sângeros îndreptat asupra ziariștilor de la Charlie Hebdo, masacrul care a curmat 10 vieți si a unit 4 milioane de oameni în Franța, din solidaritate. Mișcare care s-a propagat pe străzile Japoniei sau a Statelor Unite, dar mai ales în mediul online.



  Rețelele de socializare explodasera după atentatul din 7 Ianuarie 2015. Toți cei care empatizau și credeau în lupta anti terorism au avut ca poza de profil imaginea neagră cu " Je suis Charlie".


  Nu am simțit -o ca pe o carte...am simtit-o ca pe o mărturie,  ca pe o declarație făcută din nevoia de a nu fi scoase din context cuvinte, înlocuite detalii și nume de persoane, o lupta împotriva resemnarii și mușamalizarii.

  Maryse Wolisnsky - autoarea cărții și soția lui Georges - caricaturistul săptămânalului Charlie Hebdo - împletește intr-un mod original amintirile celor 47 de ani de mariaj cu detaliile despre omul Georges, mai apoi cu ziariatul, desenatorul, scriitorul.  Poate pentru întreaga lume era Wolisnsky,  dar pentru ea era Georges,  cel care chiar și după atâția ani îi scria post-it-uri cu mici declarații de dragoste, pe care ea le lipise pe peretele bucătăriei.





  Iubeau viata și simplitatea ei, iubeau râsul iar Georges credea ca  rasul este ultima forma de rezistenta. Făceau haz de orice și de oricine, mândri ca nu s-au lăsat "politizati". Trecuseră de la caricaturile cu  catolici la cele cu  musulmani, de la Papa la Allah, uitând ca umorul nu îi face indestructibili și imuni, rămânând astfel fideli conceptului "Charlie"  chiar dacă îi păștea falimentul.


  Maryse a ales să prezinte cartea în bine cunoscuta maniera jurnalistica : fără liniuțe de dialog, replicile fiind încadrate de ghilimele, plus detalii amănunțite,  ore exacte, număr de persoane, "implicații", supraviețuitorii și numele celor care căzuseră. Dar nu a putut reda durerea care i-a măcinat sufletul, nu pe deplin. Nu a putut ilustra deznădejdea care a cuprins-o când a realizat ca ultimele cuvinte " Dragă,  ma duc la Charlie" vor fi și ultimele. Ca " Charlie" i-a fost misiune și mormânt. Ca dragostea lui pentru satiră și desen, nu va smulge doar zâmbete ci și gloanțe.

  Citind "mărturia" ei te revolți, suferi și te rogi ca buletinele de știri sa nu mai prezinte niciodată urmări ale actelor de terorism. Te îngrozești descoperind fisurile din securitate,  te revolți când știi ca nu ești în siguranță,  că nu ti-e respectată libertatea de exprimare și credința.


  O carte simpla, fără expresii pompoase, fără cuvinte mari și termeni academici dar care transmite exact ceea ce trebuie.  Durere, agonie, lacrimi și din nou durere.
Lacrimi pentru ce a fost, pentru ce s-a întâmplat și pentru ce nu o sa mai fie. Neputinta în fata acestui " mecanism" atât de bine organizat, atât de bine dotat, încât nimeni nu îl poate opri,nu deocamdată.

Și nu, nu contează dacă suntem sau nu de acord cu munca ”Charlistilor”, nici dacă e sau nu corect ceea ce fac, contează doar ca nu poți impune cuiva cu forța, prin crime, bombe și atentate înclinările tale laice.
  Mărturii, detalii neștiute, lucruri nespuse, nepăsarea celor care dețineau revista și aruncau în "bătaia puștii" pe ziariști, toate le veți parcurge lecturând acest volum.

  Cartea o puteți găsi chiar aici,  aici detalii despre Maryse Wolinski.


Etichete: , ,