joi, 27 octombrie 2016

Cum să te îndrăgosteşti de Cecelia Ahern. Titlul original: How to fall in love






Ştiu că am repetat de câte ori am avut ocazia şi probabil nu mai e nicio surpriză pentru cei ce ne urmăresc blogul, dar după ce am terminat această carte simt nevoia să o spun din nou... Iubesc cărţile Ceceliei Ahern, ador personajele create de ea şi temele abordate, ador sentimentele ce mă încearcă în timp ce o citesc, dar şi tristeţea ce mă cuprinde la sfârşitul cărţii când trebuie să mă despart de personaje.


Indiferent ce idee sau ce personaj se naște în mintea mea,o să fie cineva, undeva, care a trăit ce scriu eu, iar în poveste trebuie să-i fac dreptate acelei persoane.” - Cecelia Ahern


Editura ALL mi-a dat ocazia să citesc această carte deosebită şi le mulţumesc pentru asta. Chiar le spuneam prietenelor mele că nu-mi aduc aminte să fi terminat vreodată o carte de mărimea acesteia într-un timp atat de scurt, dar oricât aş fi vrut să-mi prelungesc plăcerea de a-mi petrece timpul alături de Adam şi Christine, curiozitatea de a afla finalul nu m-a lăsat sa trag de timp.

După cum spuneam, Cecelia atinge prin subiectele alese puncte sensibile, ne prezintă într-o altă lumină trăirile la care ne supune viaţa, faptele ce nu le putem controla şi care ne influenţeză fericirea.

☆☆☆


Mi-a plăcut foarte mult modul în care a început cartea, autoarea ne-a explicat că zicala "un fulger nu loveşte niciodată de două ori" este incorectă, aşa că atunci când Christine dă de două ori peste aceeaşi problemă, nu ne mai mirăm, ci doar îi dăm dreptate autoarei. 

Viaţa Christinei s-a schimbat radical când, încercând să-şi găsească un loc liniştit- un loc unde să se simtă bine- dă peste un bărbat ce intenţiona să-şi ia zilele. Deşi şi-a dat toată silinţa, nu a reuşit să-l împiedice să apese pe trăgaci. 

Acel eveniment a lăsat-o pe Christine cu un mare sentiment de vină şi cu ideea că nu ar trebui să se complacă intr-o situaţie ce o face nefericită, aşa că şi-a anunţat soţul că vrea să divorţeze. Deşi se simţea liberă şi comodă cu noul statut,încă un sentiment de vinovăţie s-a alăturat celorlalte ce o făceau deja să se simtă ca o epavă.


☆☆☆


Să ne întoarcem la fulger... Christine a avut norocul să dea peste un alt sinucigaş pe podul Ha' Penny Bridge. Bineînțeles că nu l-a putut ignora și că a încercat să-l convingă prin toate metodele și recurgând la toate resursele că viața e frumoasă și că trebuie trăită. Când am ajuns în punctul ăsta, m-am oprit și mă gândeam de unde doamne a găsit atâta putere să convingă un străin ca viața trebuie trăită când nici măcar ea nu credea asta in totalitate... dar până la urmă am aflat răspunsul și m-am bucurat că autoarea nu a lăsat nimic la întâmplare.

Se pare că Adam-sinucigașul numărul doi- a încheiat un târg cu Christine: el trebuia să se abțină de la planul său necugetat timp de două săptămâni, două săptămâni în care ea îi arăta frumusețile vieții și-i insuflețea dorința de a trăi. 

Cum Christine nu avea nici cea mai mică idee despre frumusețile vieții, a apelat cu toată încrederea la cărțile motivaționale ce aveau toate răspunsurile, după părerea ei. 


☆☆☆


Trebuie să recunosc că, inițial, Adam nu mi-a fost prea simpatic, deoarece slăbiciunea lui m-a intrigat, dar pe parcursul cărții am reușit să înțeleg că uneori unii oameni pot avea căderi nervoase și pot apela la gesturi extreme - am înțeles, dar tot nu pot fi de acord!


”Un roman măreț, care te poartă de la întuneric la lumină.” 
- Glamour

Mi-a plăcut enorm când am făcut cunoștință cu familia ei, tatăl și cele două surori ale Christinei m-au amuzat teribil, au adăugat doza perfectă de umor necesară ca această carte să nu devină prea tristă sau prea greu de digerat datorită subiectului ales.

Când l-am cunoscut pe Adam... uuuhh... am înțeles perfect de ce Christine s-a îndrăgostit de el! Un tip frumos, amuzant, deștept, bogat, dar se pare că era depășit de toate greutățile ce-i atârnau pe umeri și de toate evenimentele nefericite din viața lui.

Vă spun sincer că în ultima parte a cărții am stat cu sufletul la gura, eram atât de nelinișită în privința lui Adam- speram ca cele două săptămâni petrecute alături de Chistine să-i fi schimbat planurile.

”Excepțional! Îți taie respirația și îți dă poftă de viață”
- Daily Express

Deși Christine se dădea peste cap să îi organizeze viața lui Adam și să-i arate frumusețile ce-l înconjurau, se pare că  acei pași au ajutat-o și pe ea să descopere viața, să descopere dragostea reală. 

Am adorat-o pe Christine! O tânără ce mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat iubirea, o femeie capabilă să renuțe la șansa ei la dragoste pentru a se asigura ca persoana iubită va trăi, o femei capabilă să ajute persoana iubită să cucerească pe altcineva doar ca să se asigure că nu-l va pierde în apele râului.


☆☆☆


Dacă v-am tentat cu recenzia mea, vă invit să intrați pe  ALL.ro unde găsiți Cum să te îndrăgostești de Cecelia Ahern la reducere!!!


Cu siguranță această carte îmi va rămâne mult timp în suflet și în minte așa că și-a câștigat cele 5 steluțe pe goodreads unde acumulase deja 4.



30 de comentarii:

  1. M-ai făcut tare curioasă. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ne-ai tentat? Si încă ce tentație, îmi place recenzia ta si sunt foarte curioasă în privința cărții. Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pf...de cand nu am mai citit o carte .. mi-ai redeschis apetitul. Adevarul este ca nici nu mi-am mai cumparat de mult carti, multumim de recomandare, o sa intru si eu la editura ALL sa vad ce gasesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. cu siguranță ai ce găsi ! lectură plăcuta!

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc, Cornelia. E minunata ! merita . pupici

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am citit cartea desi o vreau de mult timp pe Cecelia Ahern :P :D
    Pana voi reusi ma delectez cu recenzii minunate :)

    RăspundețiȘtergere
  7. E a doua descriere pe care o citesc la aceasta carte. Sunt curioasa rau. Trebuie sa o citesc si eu!

    RăspundețiȘtergere
  8. O prezentare minunată, felicitări! Abia aștept să o citesc și eu...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am citit niciodata vreo carte scrisa de Cecilia...trebuie sa recunosc ca arata foarte bine coperta :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Am comandat si eu azi doua carti de aceeasi autoare si abia astept sa le citesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ce am citit scris de ea, a fost super! Lectura placuta!

      Ștergere
  11. Dap, trebuie sa citesc neaparat cartea aceasta!
    Am nevoie de sfaturi! :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari pentru recenzie, nu am mai citit de ceva timp o carte...
    Anita/ Glamup Doll

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi place cartea si imi place prezentarea facuta. Mi-ai indus si mie sentimentul acela de a pune mana cat mai curand pe ea!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nice, desi sunt nu sunt fan al cartilor de dragoste, cel putin povestea e una interesanta cu siguranta. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  15. parca zic eu ca am incercat sa citesc o carte a acestei autoare, dar am renuntat repede. subiectul e dragut, dar nu-s mare fan al cartilor de dragoste

    RăspundețiȘtergere
  16. In timp ce citeam imi faceam un film in minte. Momentul cand se intalnesc la pod si cum va dercuge totul. M-ai facut curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  17. M-ai facut curioasa, si mie imi plac romanele de dragoste :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Din pacate nu tare mai am timp de citit fictiune. Dar suna tare inetersant si cunosc pe cineva la care i-ar placea mult sa o citeasca

    RăspundețiȘtergere
  19. Suna foarte bine, vreau si eu sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  20. Pare interesanta. As vrea sa o citesc, mai trebuie doar sa imi fac timp

    RăspundețiȘtergere
  21. lectura placuta, eu nu prea am timp dar ador sa citesc!

    RăspundețiȘtergere
  22. Am tot vazut cartea asta si m-ai facut extrem de curioasa! O pun in wishlist, de aia astept sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Am citit si eu o carte de a ei, acum cativa ani. Imi place cum scrie.

    RăspundețiȘtergere
  24. Foarte frumoasa prezentarea! Cartea am primit-o cadou de Crăciun de la o prietena, înca ma asteapta sa o citesc...

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)