luni, 17 octombrie 2016

Ce-aș fi eu fără tine? De Guillaume Musso. Titlul original: Que serais-je sans toi?

"Întotdeauna mi-am dorit să scriu romane populare-în sensul bun al termenului-adică romane sinonime cu plăcerea de a citi."-Gullaume Musso



Când am terminat "Ce-aș fi eu fără tine" nu mă puteam hotărî ce să vă spun despre ea, cum să o descriu fără să risipesc farmecul creat de Musso.

Îmi place cum scrie acest autor, găsesc în cărțile lui întrebări ce cred că, la un moment dat, chinuie orice muritor, abordează atât de senin teme importante ca: frica, iubirea, alegeri ce par imposibile, moartea...

Vă spun sincer că am început să citesc această carte în format pdf atunci când aveam la îndemână doar telefonul și am continuat așa până când am ajuns la un anumit moment din carte în care curiozitatea m-a cuprins și a trebuit să aflu finalul.  Recunosc că tot într-un anumit punct era să închid pdf-ul și să-l șterg definitiv speriată că acțiunea ar putea lua un curs ce nu l-aș fi putut agrea, dar din fericire nu a fost cazul, povestea a luat un curs normal. 

Încep să iubesc tot mai mult ficțiunea creată de Musso, mă face să cred că uneori mai există și gri, nu doar alb sau negru, că moartea nu trebuie să fie neapărat cel mai urât coșmar, că viața îți poate oferi  o a doua șansă, că lucrurile nu trebuie forțate... dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla! Are sens ce scriu? Eeee, după ce citesc Musso multe parcă nu mai au sens și altele  capătă sens... :)



    Cartea începe frumos cu o Gabrielle ce primește o încântătoare scrisoare de dragoste de la minunatul francez pe nume Martin, ce urmează să se întoarcă în Franța. Sub impulsul momentului, Gabrielle îl oprește pentru alte câteva zile de poveste.  




    "Dar,oare, o dragoste care te face să înduri suferințe groaznice, mai e cu adevărat dragoste?"




   După ce Martin se întorsese în Franța, i-a tot trimis iubitei lui scrisori mieroase. În ajunul Crăciunului o aștepta pe frumoasa Gabrielle, dar aceasta nu a mai apărut și inima lui Martin a fost sfâșiată...

   Peste ani, Martin ne este prezentat ca un polițist priceput ce urmărea cel mai căutat hoț din  domeniul artei. Archibald McLean era un bătrânel ce reușea să fure cele mai valoroase tablouri și bijuterii. Deși avea pe urme FBI-ul, poliția mai multor țări și mafia, doar Martin a reușit să îi dea de urmă, să intre în mintea lui... întâmplare, noroc sau destin? Rămâne de văzut!

"Iubirea! Nu există nimic mai fragil, mai efemer. Iubirea este ca un foc într-o zi ploioasă: trebuie să îl protejezi tot timpul, să îl alimentezi și să ai mare grijă de el, altminteri se stinge..."

Atât Gabrielle, cât și Martin, nu au reușit să aibă o relație reală în tot acești ani... și destinele lor se intersectează iar datorită lui Archibald.

Oare cine este acest Archibald?
Pai vă spun eu... Archibald este tatăl Gabriellei, tatăl pe care aceasta nu l-a cunoscut niciodată.

Încercat de o boală necruțătoare, acesta dorește să vorbească cu fiica lui, să ii explice și să încerce să  obțină iertarea ei.

Gabrielle este dispusă să creeze o legătură cu tatăl ei, dar își dorește mult să recâștige și dragostea lui Martin, dar oare rivalitatea dintre cei doi bărbați îi va permite să  îi păstreze pe amândoi? Oare Martin o va asculta? Va incerca să îi înțeleagă motivele pentru care nu a apărut cu 13 ani în urmă?

"Totul dispare,totul trece și totul se năruiește. Nu contează decât clipa."

Când am ajuns la lumea dintre viață și moarte creată de autor, am avut nevoie de o pauză, o pauză să asimilez și să înțeleg acea lume și toate informațiile noi introduse în acele câteva pagini.

Am găsit în "Ce-aș fi eu fără tine" idei, gânduri asupra cărora ar trebui cu toții să medităm...am găsit multe citate atât de frumoase și mult prea reale:

"O cunoaștem cu toții prea bine... singurătatea asta care ne roade când și când. Care ne sabotează somnul, care ne face zorile să putrezească. E tristețea primei zile de școală. E atunci când el sărută o fată mai frumoasă în curtea liceului. E Orly sau Gara de Est când o iubire ia sfârșit. E pruncul pe care nu îl vom mai zămisli niciodată împreună. Uneori sunt eu. Uneori ești tu."

"De obicei, începem să-l înșelăm ce pe cel de lângă noi mai întâi în gând."


"Uneori, încerci să te pedepsești pentru ceva, fără ca tu însuți să știi prea bine de ce..."


"Într-o bună zi, când dai de omul potrivit la momentul potrivit, toate devin simple și clare."


"La cincisprezece, două zeci, patruzeci ori șaptezeci şi cinci de ani era de fiecare dată aceeași poveste: nenorocita asta de boală a iubirii care distruge totul în calea ei, momentele astea atât de trecătoare  de fericire pentru care trebuie să plătim întotdeauna un preț exorbitant." 


Nu totul a fost perfect în carte, pe ici pe colo mi s-a părut că autorul a băgat brusc elemente noi-puțin forțat și a simplificat spre final problemele ce Martin și le-a creat în urma acțiunilor lui cu legea, adică în mod clar nu ar fi avut cum să scape de urmări. Așadar, eu i-am oferit 4 stele cu indulgență pe goodreads unde a acumulat un total de 3,5 stele.








4 comentarii:

  1. Frumoasa recenzia, felicitări! Eu încă nu am reusit sa citesc nimic de acest autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am citit cartea dar imi place Musso. Central Park a fost geniala. Mersi de recomandare :)

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta:)

Google+ Followers

Afișări de pagină