Micuța englezoaică - Catherine Sanderson

Această carte mi-a ocupat timpul în ultima săptămână ,a fost o lectură ușoară  . M-a făcut curiosă și mi s-a strâns inima încă de la prima pagină unde era descrisă o dimineață în care eroina cărții era mahmură și aștepta ca partenerul ei și fetița lor să iasă mai repede pe ușă. După cum a început cartea, nu mă așteptam să ajung să o simpatizez sau să o compătimesc pe Catherine, dar pagină cu pagină am ajuns la concluzia că oricine poate ajunge într-o astfel de situație în care ceea ce ai nu e suficient, relația care era perfectă să se transforme în ceva care te macină puțin câte puțin...
Catherine este o englezoaică care s-a îndrăgostit de limba franceză încă de copil și și-a format un scop care presupunea mutarea ei în Franța . Zis și făcut ! Acolo l-a cunoscut pe Domnul Broscoi,tatăl fetiței ei denumită Mormoloc :-)  Mi-au plăcut numele alese pentru ei astfel încât identitatea lor să fie ascunsă.  După o relație de lungă durată și un copil plin de personalitate, Catherine și-a dat seama că nu este prea mulțumită de viața ei și a început să-și scrie frustrările pe blogul ei Petite Anglaise . Prin intermediul blogului a cunoscut multe persoane printre care și un bărbat de care s-a îndrăgostit . Plină de sentimente noi,a hotărât să-și schimbe viața . Ce s-a întâmplat mai departe  vă las pe voi să vă imaginați și apoi să citiți să vedeți cât de mult v-ați apropiat de adevăr ! Tot am avut tendința să o judec și mi-am dat seama că nu sunt chiar open mind... După ce mi-am dat seama de acest lucru,am încercat să privesc povestea cu alți ochi(mai "deschiși")  și a început să-mi placă de ea.
O recomand cu drag!

Etichete: , , , , ,